CFR Cluj merge în grupele Europa League

Singura reprezentantă a României în ediția 2020/2021 a cupelor europene, după ce FCSB, CS Universitatea Craiova și FC Botoșani au fost eliminate prematur, CFR Cluj a obținut, joi seară, calificarea în grupele Europa League, pentru al doilea sezon consecutiv.

La fel ca în stagiunea precedentă, campioana României a părăsit Champions League, însă s-a revanșat cu un parcurs foarte bun în cea de-a doua competiție inter-cluburi de pe Bătrânul Continent.

Vă reamintim că CFR s-a oprit în sezonul trecut în „16”-imi, fiind eliminată, fără înfrângerea de echipa care avea să câștige trofeul, FC Sevilla. CFR a promovat atunci o grupă de foc, cu Celtic Glasgow, Lazio Roma și Stade Rennes, în care a avut șansa a patra.

De data aceasta, CFR a obținut pașaportul pentru faza grupelor după ce și-a valorificat avantajul terenului propriu în disputa cu finlandezii de la KuPs Kuopio, din play-off. A fost prima confruntare pentru CFR împotriva unei echipe din Țara celor 1000 de lacuri într-un meci oficial. CFR a avut parte de un start lansat, cu un gol blitz, marcat devreme, în minutul 5, de Rondon.

Feroviarii și-au mărit avantajul înainte de pauză, grație lui Debeljuh, care a marcat din fața porții după o pasă primită de la Păun. Echipa antrenată de Dan Petrescu a modificat, din nou, tabela în partea secundă, în minutul 56, când venezueleanul Rondon și-a trecut în cont dubla, din pasa lui Ciprian Deac. Scorul final a fost stabilit de către oaspeți, Udoh salvând onoarea în prelungiri. S-a terminat 3-1, iar CFR Cluj va fi în urna a treia valorică la tragerea la sorți, care va avea loc vineri, de la ora 14, la Nyon.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut