CFR Cluj, eliminată din Conference League

CFR Cluj a fost eliminată din Conference League la fotbal de echipa norvegiană Tromso IL, care s-a impus cu scorul de 2-1 (1-0), joi seara, pe Romssa Arena din Tromso, în manşa a doua a turului al treilea preliminar al competiţiei.

După catastrofa din prima manşă (0-5), CFR nu mai avea şanse de calificare, dar a reuşit să piardă onorabil în Norvegia, Meriton Korenica (78) marcând golul de onoare. Pentru scandinavi au punctat Leon Hien (6) şi Isak Vadebu (48).

Meciul a fost la discreţia gazdelor, care au marcat de două ori, dar au ratat destule ocazii de gol, având şi două bare.

În min. 2, Camoes a trimis din unghi, dar Vâlceanu a salvat golul. În min. 6, Hien a reluat din 2 metri recentrarea lui Lars Larsen, la cornerul executat de Nyhammer.

Prima repriză s-a jucat la poarta lui Vâlceanu, dar gazdele nu au mai avut ocazii mari.

După pauză, Nyhammer a executat din nou foarte bine un corner (48), iar Vadebu a marcat cu capul de la 4 metri.

Nyhammer (55) şi Elvebu (64) au trimis mingea în barele porţii clujene, iar Vâlceanu s-a remarcat la şuturile lui Innvaer (72) şi Heine Larsen (75).

Korenica (78) a marcat golul de onoare al CFR-ului, condusă de pe margine de Laurenţiu Rus, cu un şut plasat de la 16 metri.

Norvegienii vor avea o adversară valoroasă în play-off-ul Conference League, pe Brighton & Hove Albion, a opta clasată în sezonul trecut în Premier League.

Tromso IL – CFR Cluj 2-1 (1-0)
Au marcat: Leon Hien (6), Isak Vadebu (48), respectiv Meriton Korenica (78).
Tromso, Romssa Arena
Conference League – turul III preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 5-0.

Au evoluat echipele:
Tromso IL: 1. Jakob Haugaard (căpitan) – 17. Isak Dahlqvist (29. Alexander Warneryd, 46), 30. Isak Vadebu, 21. Leon Hien, 3. Mathias Toennessen, 37. Sander Havik Innvaer – 8. Jesper Grundt, 5. David Edvardsson (27. Mads Mikkelsen, 75), 7. Lars Olden Larsen (22. Heine Asen Larsen, 46) – 10. Troy Nyhammer (19. Aleksander Lilletun Elvebu, 62), 20. Ieltsin Camoes (9. Daniel Braut, 84). Antrenor: Joergen Vik.
Rezerve neutilizate: 12. Ole Kristian Lauvli, 32. Abderrahmane Sarr – 11. Ruben Yttergard Jenssen, 25. Casper Oeyvann.
CFR Cluj: 31. Octavian Vâlceanu – 47. Christopher Braun (86. Viktor Kun, 46), 3. Aly Abeid, 42. Renato Pantalon, 45. Mario Camora (căpitan) – 8. Alin Fică (5. Francisco Barrios, 46), 88. Damjan Djokovic, 10. Adrian Păun (28. Bruno Costa, 68) – 11. Andrei Cordea (7. Meriton Korenica, 46), 77. Andres Şfaiţ, 17. Lorenzo Biliboc (22. Mateo Miclăuş, 76). Antrenor: Laurenţiu Rus.
Rezerve neutilizate: 1. Rareş Gal, 99. Andre Moreira – 2. Marian Huja, 6. Ovidiu Perianu, 14. Simao Rocha, 26. Răzvan Grigor, 98. Nicolae Sula.

Arbitru: David Dickinson; arbitri asistenţi: David McGeachie, Jonathan Bell; al patrulea oficial: Lloyd Wilson (toţi din Scoţia)
Arbitru video: John Beaton; arbitru asistent video: Duncan Nicolson (ambii din Scoţia)
Observator UEFA pentru arbitri: Robert Malek (Polonia); Delegat UEFA: Danny Meenan (Irlanda)
Cartonaşe galbene: Păun (49), Korenica (63), Heine Larsen (70).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.