CFR Cluj a bifat primul transfer al iernii

Campioana României tocmai și-a asigurat serviciile
portarului Ionuț Casian Rus. Acesta a semnat un contract valabil pe 5 ani cu
formația feroviară, însă va fi, cel puțin pe hârtie, a treia opțiune, după lituanianul
Giedrius Arlauskis (titularul de drept) și Jesus Fernandez, fiind de așteptat
ca el să se rodeze la echipa secundă a feroviarilor, sub comanda lui Alin
Minteuan, în Liga a 3-a. Ceea ce surprinde plăcut este că acest Ionuț Rus are
doar 18 ani, or este știut faptul că CFR a transferat doar portari cu
exeperiență nu doar între buturi, ci și în…buletin. Primul care a confirmat
mutarea lui Rus este chiar impresarul acestuia, Cătălin Sărmășan, pe pagina de
facebook a acestuia. Rus a activat în ultimii trei ani în Italia, la Lazio
Roma, respectiv la echipele Under 17 și Under 19 ale „celeștilor”. Jucătorul
s-a născut la Timișoara și a început fotbalul la LPS Timișoara. În perioada
petrecută în Italia, portarul a adunat 2160 de minute. Să mai adăugăm că CFR se
va despărți de Sebastian Mailat, care va fi împrumutat la Dunărea Călărași, sub
comanda lui Dan Alexa.

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.