Cetățuia culturală

Miercuri, 2 februarie anul în curent, niște voinici din breasla ridicătorilor de mașini trudeau din greu să ridice spre cer penultimul chioșc de ziare din cartierul Grigorescu!

Nimic deosebit: aceasta este o mișcare strategică, ce face parte din acțiunea de trecere a întregii populații urbane, pe telefonul mobil, pe tabletă, pe internet sau Facebook. Chioșcul acela era așezat între două școli și veneau mulți elevi, mai ales copii, să cumpere reviste cu jocuri, reviste de colorat, mai veneau și pensionarii să cumpere ziare, ei nefiind obișnuiți cu degetul pe ecran și cu mintea printre bolovani. Trebuie să recunoaștem: presa scrisă e la ATI, iar cărțile sunt în carantină. Sunt încă două jertfe aduse progresului. E un lucru real ce trebuie acceptat ca atare. Nu de ieri, nu de azi, Clujul administrativ-urbanistic taie harnic aceste crenguțe culturale, mijlocitoare de lumină.

În Piața Unirii, chiar lângă fosta librărie „Cartea rusă”(nu știu ce mi-a venit, bine că n-au venit) și la umbra Revistei „Tribuna”, deci într-un hamac cultural, se leagănă stingher un chioșc cu ziare. Celelalte cinci existente până la Teatrul Național, au dispărut.

E bine cine a gândit că e bine, dar ce nu e bine când se gândesc cei plătiți ca să ne fie bine: dacă te uiți bine, zona e slab circulată, puțin frecventată, o piață cât un stadion, pustie și ea, dacă nu ar fi acvariul arheologic, fântânile acelea economicoase și mărețul Matia, de-a călarelea. În fond și de drept, este una dintre zonele cele mai circulate, care leagă aorta universitară de sumedenia de lume venită cu treburi administrative, sau să ocupe una dintre sutele de mese din spațiul comercial.

În Piața Mărăști este neted cultural: ambele chioșcuri au dispărut. În Piața M. Viteazu, cândva erau șapte chioșcuri cu ziare. Într-adevăr, cam multe pentru un perimetru strict comercial. A mai rămas un chioșc căruia îi merge bine, fiindcă de acolo din zonă pleacă o sumedenie de autobuze.Tot aici, în această piață, se află nouă farmacii, pe o suprafață cam cât două terenuri de fotbal. Lucrul acesta spune multe și triste. Mă gândesc că firmele de difuzare a presei lucrează în pierdere. Ele s-au înființat în scopuri lucrative, mai puțin culturale. Lucrul acesta se observă, se simte, și mai avem o dovadă: de la Opera Maghiară și până la Fortuna, mai există un singur chioșc cu ziare la o populație de câteva zeci de mii de locuitori.

Cum spuneam, copiii sunt o sursă a vânzărilor și pensionarii rămași la nivelul rebusului și al ziarului tipărit. Pe aceștia din urmă nu-i paște pericolul de a cădea de la țâțișoare (cine are) pân’ la buzișoare, în telefonia mobilă. La tinerii ăștia, nu le mai vezi decât ceafa și-ți dai seama că trăiesc văzând că pe ecranul telefonului este condens.

Primăria Clujului este mereu în neastâmpăr de idei și inovații, de dialoguri politice și diplomatice, deci cu deschidere spre lume și ar trebui, de aceea, să sprijine  această formă de cultură socială stradală.

De pildă, cu prilejul de ocazie al UNTOLD-ului, să bage o regulă: „nu intri la zgomotecă dacă nu ai la subsoară un ziar din ziua aceea!” Am glumit, fiindcă mie îmi place mereu să glumesc, ca să-mi mai gospodăresc tristețile și inconvenientele vârstei.

Să știți că în condițiile de recluzionare socială pandemică (de la Mama am învățat să vorbesc așa de frumos și să spăl săpunul cu ambele mâini), a crescut numărul celor care citesc, mai ales iarna, mai ales că stau foarte mult în casă. Că se uită la Antena3 sau la România tv, asta ține deja de o altă formă de îmbătrânire.