Certificatul „Școală Europeană” pentru patru unități de învățământ clujene

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a premiat miercuri cele 90 de unități de învățământ preuniversitar câștigătoare la a XVII-a ediție a Competiției Naționale „Școală Europeană”.

Dintre cele 90 de școli câștigătoare, 4 sunt din județul Cluj: Colegiul Tehnic „Ana Aslan” Cluj-Napoca (167 puncte), Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Cluj-Napoca (164 puncte), Liceul Tehnologic Special Dej (154 puncte) și Școala Gimnazială „Avram Iancu” Dej (153 puncte). Pe primul loc, cu cel mai mare punctaj (196 puncte) s-a clasat Școala Gimnazială „George Vâlsan” din Amara. Ultimele trei școli clasate au obținut 150 puncte.

Cele mai multe școli câștigătoare sunt din București – 11, Suceava și Dolj – câte 9, Iași – 6, Gorj – 5, Cluj, Timiș, Bihor și Vaslui – câte 4, Buzău, Dâmbovița, Ialomița și Prahova – câte 3, Botoșani, Constanța, Călărași, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Neamț – câte 2, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Covasna și Olt – câte una.

La ediția din acest an s-au înscris 131 de unități de învățământ preuniversitar din 36 de județe și din municipiul București.

Activitățile/ proiectele/ programele luate în considerare la ediția din acest an au fost cele desfășurate în perioada septembrie 2019 – iulie 2022, respectiv: derulate de școli prin programele de educație și formare profesională gestionate în UE de Comisia Europeană, Parlamentul European sau alte instituții europene; derulate de școli în parteneriat cu ambasade, universități și școli din UE, companii europene, asociații profesionale europene, ONG–uri cu scop educațional care activează la nivel european; finanțate din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener. Criteriile care au stat la baza evaluărilor: coerența activităților derulate în cadrul proiectelor/ programelor europene cu politica generală a unității școlare; integrarea activităților derulate în cadrul proiectelor europene în programul curent al școlii; performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor; asigurarea egalității de șanse și facilitarea accesului la educație; continuitate și constanță în derularea de activități/ proiecte/ programe europene; strategie și modalități de implementare, evaluare și  valorizare; dezvoltarea dimensiunii europene a educației prin activitățile de cooperare europeană; calitatea și coerența documentelor de candidatură.

Certificatul „Școală Europeană” este valabil trei ani, la finalul cărora școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut. Obținerea titlului de „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale. Pe lângă Certificatul „Școală Europeană” 2022, fiecare școală premiată beneficiază și de suma de 5.000 lei, ce poate fi utilizată pentru dotarea instituției. Decizia privind bunurile achiziționate aparține conducerii fiecărei unități de învățământ.

***

Reluată după o întrerupere de doi ani provocată de pandemia de Covid-19, competiția națională „Școală Europeană” este una dintre inițiativele Ministerului Educației pe care instituțiile europene o recunosc drept exemplu de bune practici în privința implementării și dezvoltării politicilor europene din domeniul educației. Prin această inițiativă, lansată în 2004, Ministerul Educației încurajează și motivează participarea unităților de învățământ preuniversitar din România la programele europene din domeniul educației și formării profesionale.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut