Ceremonia ceaiului

Zi de sărbătoare. Atmsferă intimă. La  Iulius Mall, o prezentare a culturii ceaiului la chinezi atrage un numeros public. Ceremonia de servire a ceaiului, cu degustare şi mostre gratuite, şi o expoziţie de carte au dezvăluit beneficiile ceaiului pentru sănătate.
    Toate acestea şi încă multe altele sînt incluse într-un amplu program de cunoaştere a acestei străvechi culturi. Cadrele didactice de la Institutul Confucius (UBB) studenţii de la Facultatea de litere (secţia chineză) au prezentat jocuri tradiţionale chinezeşti, tăieturi specifice din hîrtie, au desluşit profunzimea unor proverbe ale marelui  filosof Confucius şi au încîntat numeroasa asistenţă cu tainele zodiacului chinezesc.
Se bea ceai. Ştiţi ţîpuritura: „Daţi-mi, vă rog, un ceai cu rom. Fără… ceai”. Oricît de glumeţ ar fi, un chinez n-ar spune aşa ceva. Iar simţul umorului s-ar opri la asemenea solicitare. Asta pentru simplul motiv că, acolo, unde s-a descoperit planta miraculoasă, există un respect deosebit pentru banalele-i frunze. Dătătoare de energie, calm, concentrare…

Întrebări
… la care s-a răspuns demult. Ceaiul a apărut în China. Iar legenda vorbeşte de 4500 de ani î.d.H, cînd Shennung încălzea nişte apă. Dintr-un arbore au căzut nişte funze. A băut fiertura ca atare şi s-a simţit revigorat. Apoi a apărut şi ideograma: sus iarbă, jos părţi ale omului. În traducere: omul poate să intre în echilibru cu natura. Aşa, ştiinţific: frunza conţine 40% glucide, 20% proteine, 2% lipide şi 9% minerale (magneziu, fluor, potasiu), vitamina C şi un complex de vitamina B. Iar calea ceaiului (cha dao) şi-a urmat destinul printre secolii din calendar şi a devenit o

Băutură la mare preţ
Verde, negru, oolong sau alb, cu variante nenumărate, ceaiul a fost clasificat ca un tămăduitor de seamă. Vracii cunoşteau toate secretele, principiile active şi indicaţiile terapeutice. S-a ajuns, se spune, aşa de departe, încît la petreceri simandicoase se bea ceai în loc de vin. Să vedem: flavonoizi, tanini (polifenoli) şi cafeină (teină) – în traducere antioxidanţi, responsabili cu încetinirea procesului de îmbătrînire; apoi, îngreunînd digestia proteinelor anume ceaiuri ne păstrează silueta; şi, în fine, cafeina conduce la reducerea stresului mental şi fizic. Şi, pe lîngă îmbunătăţirea capacităţilor cognitive şi în general, a stării de spirit, ceaiurile sînt anticancerigene, antidiabet, reduc nivelul hormonilor de stres şi simptomele respiraţiei neplăcute, combate infecţiile bacteriene, şi au efecte antidepresive. Am uitat ceva? Poate că aromele vorbesc de la sine şi n-au nevoie de explicaţii. O terapie în sine. Numai acolo, în locurile cu climă caldă, umedă, cu ploi abundente şi sol aparte, cresc aceşti arbuşti care, de la 1,2  pot ajunge la 3 m. Şi rodesc după 4 ani. Mulţime de ceaiuri… aduse în Europa la …1606. Şi denumite pompos Camelia sinusis… Acolo, în China a rămas cha (La noi a diftongat şi i s-a adăugat un „i”. În semn de respect pentru miracol. Şi savoare.).
Am putea vorbi la nesfîrşit despre ceremonialul ceaiului, ce acoperă exerciţiile de meditaţie. Sau despre felul de preparare GongFu Cha, un ritual de inspiraţie taoistă. Important de reţinut e că totul depinde de cum sînt procesate frunzele. Şi cît de temeinică devine pregătirea ceaiului. În orice caz, la chinezi e o taină. Şi o maximă concentrare. Înţelepciune. Şi pace interioară. Dragoste. Şi respect pentru musafir. Din această cauză, poate, primul servit e cel mai în vîrstă oaspete.
Şi, apropos de

Pregătirea ceaiului
… trebuie spus neapărat că este un exerciţiu spiritulal. Numai aşa iese un lucru bun: dacă te bucuri de el. Iar chinezii ştiu să se bucure de lucrurile simple. Este important să trăieşti acest moment, zic ei, fără să laşi gîndul să se strecoare pe cărările trecutului sau s-o ia razna pe autobanda viitorului. Trebuie să fii acolo. Să iei aminte de fiecare gest pe care îl faci. Să simţi fiecare respiraţie şi răsuflare. Totul legat, cu armonie în fiecare gest. Şi anume ştiinţă de infuzare a frunzelor. Numai aşa poţi transmite şi celorlalţi necesara linişte interioară.
***
Băutură a împăraţilor? Dar şi a săracilor, cu siguranţă. Şi pentru că, pînă la urmă, toţi sîntem egali în faţa Naturii, merită să-i savurăm licoarea. Yaun Mei, un maestru al ceremoniei ceaiului din timpul dinastiei Qing, a descris astfel momentul degustării ceaiului: „Luaţi înghiţituri mici cînd beţi ceaiul. Mai întîi bucuraţi-vă de parafumul lui, apoi lăsaţi-vă învăluiţi de gustul special. Încet…, ca să simţiţi toate acestea! Degustarea vă va lăsa pe limbă şi inimă o plăcere de nedescris. Iar armonia momentului vă va ajuta să scăpaţi de foame şi să atingeţi serenitatea”.
S-au scris numeroase cărţi despre ceremonia ceaiului. Cum trebuie savurat, şi ce trebuie făcut pentru ca mintea şi corpul să intre într-o perfetă armonia cu sine şi natura înconjurătoare. Poate că în toată nebunia stresului cotidian, o ceaşcă de ceai, dichisită, bibilită şi cu dragoste servită va aduce liniştea. Un astfel de sentiment nu poate fi trucat, iar frumuseţea interioară rezultată nu poate fi decît benefică. Ce taine scufundaseră înaintaşii în licoarea miraculoasă? Şi ce taine putem noi descoperi din adîncurile lui, ale ceaiului băut în amurguri?  Nu vom afla decît dacă ne lăsăm abandonaţi de ceremonial şi pătrundem cu toate simţurile în intimitatea celei mai banale frunze: ceaiul.

Pagină realizată de
Radu VIDA
Foto: AnomisadiV