Centura Vîlcele – Apahida – o poveste fără sfîrşit

PSD Cluj-Napoca cere demisia directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, şi o verificare din partea Ministerului Transporturilor, pentru neregulile constatate la şoseaua ocolitoare Vîlcele-Apahida. Demersul social democraţilor vine după ce recent o parte din structura de susţinere de pe marginea şoselei s-a rupt sub presiunea alunecărilor de teren, iar în alte zone îmbinările acestor pereţi sînt afectate.
Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, a declarat, ieri, că şoseaua respectivă are probleme grave de construcţie, fiind deja afectată de alunecările de teren, la puţin timp de la inaugurare.
Jorj a avertizat că proiectul înghite cantităţi enorme de bani şi, mai mult, va continua să asimileze toate fondurile pe care actuala conducere a DRDP Cluj cu sprijinul  Guvernului le va aloca pentru această lucrare. Liderul PSD susţine că, pe lîngă distrugerile cauzate de alunecările de teren, a mai apărut o problemă care poate compromite finalizarea lucrărilor: constructorul ce se ocupă de consolidări,  societatea ungară Vegyepszer, a intrat în insolvenţă. ‘’Au apărut şi alte probleme în procesul de construcţie, şi anume, intrarea în procedura de faliment a constructorului ce se ocupă de consolidări, respectiv societatea ungară Vegyepszer. Se conturează din nou una din situaţiile tipic româneşti, în care banii se dau, lucrările nu se fac şi nu există nici un vinovat în afara sorţii potrivnice. În momentul de faţă lucrările au fost oprite şi explicaţia firmei maghiare este halucinantă. Ei spun că au sistat lucrările aşteptînd să vină specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, pentru a constata că ruperea zidurilor de sprijin s-a produs din cauze naturale’’, a spus Jorj. El a afirmat că în acest context se impune schimbarea directorului Ion Pantelimon din cadrul  DRDP Cluj şi sistarea lucrărilor. ‘’Este momentul să încheiem cu această mascaradă jucată pe banii noştri, ai tuturor, şi să obligăm decidenţii să ia măsurile care se impun pentru finalizarea acestei lucrări. În opinia mea, aceste măsuri sînt: oprirea imediată a lucrărilor; refacerea de urgenţă a studiilor geotehnice; refacerea proiectării pe baza noilor date; schimbarea constructorilor şi a proiectanţilor ce şi-au dovedit incompetenţa; schimbarea de urgenţă a reprezentanţilor indolenţi şi incompetenţi ai beneficiarului (DRDP Cluj); o anchetă din partea Ministerului Transporturilor, care să releve vinovaţii pentru actuala stare de fapt şi partea de vinovăţie a fiecăruia; redeschiderea lucrărilor în condiţii noi, cu competenţă, seriozitate, respect pentru siguranţa oamenilor şi preţuire pentru banul public’’, a menţionat Mircea Jorj.
Şeful PSD Cluj-Napoca nu este singurul care vrea capul lui Pantelimon. Şi şeful Departamentului Transporturi din Partidul Social Democrat (PSD), senatorul Sorin Bota, a solicitat, ieri, demiterea directorului Regionalei de Drumuri şi Poduri Cluj pentru modul în care a gestionat construirea centurii de est a Clujului. Totodată, PSD cere şi sesizarea organelor competente ale statului pentru anchetarea acestei situaţii. ‘Centura de est a Clujului a fost un proiect gîndit greşit, continuat greşit, s-a investit în el cu rea credinţă, pe considerentul că nu contează cît de scump, numai să fie, iar greşeala se repară oricum din bani publici. Acest principiu a stat la baza realizării acestui proiect şi în niciun caz realizarea unei investiţii în folosul oamenilor. Iată că oamenii nu pot să folosească centura’, a declarat Bota. Senatorul PSD cere totodată ministrului Transporturilor să ia ‘de urgenţă’ măsura demiterii lui Ion Pantelimon.

Ion Pantelimon: Lucrările la centura Vîlcele Apahida vor fi finalizate pînă în 30  iunie
Toate aceste ieşiri nu-l sperie însă pe Ion Pantelimon. El spune că traficul pe tronsonul Apahida-Vîlcele nu va fi întrerupt niciodată şi dă asigurări că, pînă în 30 iunie, lucrările vor fi finalizate în întregime.
Cît priveşte distrugerile provocate de alunecările de teren, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP Cluj) a afirmat că problemele apărute la centura ocolitoare Vîlcele-Apahida a Clujului sînt cauzate de acumulările de apă din zonă, care nu au fost drenate, precizînd că problema reparaţiilor ţine de constructor.
“Nu am plătit niciun leu pentru acei parapeţi, nu a fost făcută recepţia, ei sînt în administraţia constructorului şi problema este în curtea lui şi nu au decît să ia măsuri. În cazul în care nu vor începe lucrările, îi acţionăm în instanţă” a declarat Ioan Pantelimon, directorul DRDP Cluj. Pantelimon a adăugat că ia în calcul inclusiv o acţiune în instanţă împotriva constructorului, dacă problemele nu vor fi remediate.
În privinţa problemelor care ar putea apărea din cauza intrării în faliment a societăţii ungare Nemzetkozi Vegyepszer Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag din Budapesta, Pantelimon a afirmat că, potrivit contractului, lucrările ar trebui finalizate de societatea ungară Keller, care a venit cu garanţii în momentul organizării licitaţiei în favoarea asocierii Nemzetkozi Vegyepszer Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag şi DIFERIT SRL. El a spus că dacă firma Keller nu-şi va îndeplini obligaţiile, aşa cum şi-a asumat în scrisoare de garanţie, e posibil să se ajungă în instanţă, iar pentru finalizarea lucrărilor să se facă o altă licitaţie în vederea atribuirii contractului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.