Centura de ocolire a municipiului Gherla s-a surpat din nou

    Deputatul social democrat Cornel Itu avertizează că traficul rutier pe centura de ocolire a municipiului Gherla este în pericol din cauză că pe o secţiune din acest tronson de drum apar mereu surpări generate de stratificaţia terenului. Itu îi solicită ministrului Transporturilor, prin intermediul unei interpelări, să găsească o soluţie tehnică astfel încât să se prevină astfel de degradări, precizând că altfel există riscul ca traficul să fie deviat prin municipiul Gherla. ‘’Centura de ocolire a municipiului Gherla (VOG), inaugurată cu mare fast de fostul prim-ministru Emil Boc în data de 14 august 2009, are o lungime de 5,5 km, valoarea investiţiei fiind de 7,8 milioane de lei. Lucrările au început în anul 2007 şi au fost finanţate de la Banca Europeană de Investiţii şi de Guvernul României. După două zile de la inaugurare, şoseaua s-a surpat din cauza constructorilor/proiectanţilor care au neglijat stratificatia terenului şi studiul geotehnic din zonă. Lucrările de reparaţii au durat atunci cinci luni, centura fiind închisă până în decembrie 2009. În toamna anului 2015, corpul drumului a cedat din nou, în acelaşi loc, respectiv la km 3+850. Soluţia folosită deja de patru ori până în prezent, de a se interveni cu un nou strat de asfalt pentru a aduce carosabilul la acelaşi nivel, s-a dovedit ineficientă, intervenindu-se asupra efectului şi nu asupra cauzei, reprezentând doar o cheltuială fără rezultat (tona de mixtură asfaltică pusă în operă, fiind cca 350 lei + tva). În acest an, corpul drumului a începus să cedeze din nou, exact pe aceeaşi porţiune unde au existat probleme încă de la inaugurarea din 2009. Este evident că problema de fond e legată de stratificaţia terenului din zonă, iar asfaltarea şi reasfaltarea porţiunii de carosabil care se denivelează nu este o soluţie.
Centura ocolitoare a municipiului Gherla facilitează accesul înspre şi dinspre Dej din întreaga zonă vestică şi estică a ţării. Există un risc foarte mare ca circulaţia între Cluj-Napoca şi Dej să fie îngreunată, traficul urmând a fi deviat prin municipiul Gherla sau pe drumul judeţean Gherla — Mintiu Gherlii — Mănăstirea — Dej, cu disconfort evident asupra traficului’’ a explicat Itu. Deputatul arată că în cazul în care nu se va mai putea circula pe şoseaua de centură, miile de autovehicule care tranzitează această zonă vor fi nevoite să treacă pe o rută ocolitoare, respectiv prin Gherla — Mintiu Gherlii — Mănăstirea — Dej, creându-se ambuteiaje grave.
Parlamentarul social democrat susţine că deşi a semnalat în numeroase rânduri această problemă ce pune în pericol buna desfăşurare a traficului  şi siguranţa circulaţiei pe acest sector, până în prezent nu s-a găsit o soluţie reală. “În urma ultimei interpelări adresate Ministerului Transporturilor, în data de 24.11.2015, mi s-a răspuns, în data de 10.12.2015, că s-a iniţiat procedura de achiziţie publică a serviciului de expertiză tehnică pentru tot sectorul de drum, procedura urmând să se finalizeze în 30 de zile. Totodată, mi se transmitea că «vor fi luate toate măsurile necesare prevenirii apariţiei de noi degradări a sectorului de drum.» Din păcate, această promisiune nu s-a concretizat’’, arată Cornel Itu. În acest context, deputatul îi cere ministrului să-i comunice care au fost rezultatele expertizei tehnice  şi ce măsuri s-au dispus în urma recomandărilor din expertiză pentru a se remedia această problemă de infrastructură.
    C.P.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.