Centrele Comunitare Integrate pentru romi, în patru comune clujene

Centrele Comunitare Integrate, infrastructuri esențiale pentru furnizarea de servicii sociale, medicale și educaționale la nivel local, au fost unul dintre principalele subiecte discutate în cadrul ședinței lunare a Grupului de Lucru Mixt (GLM) pentru problemele romilor, prezidată de prefectul județului Cluj, Maria Forna.

Reuniunea, desfășurată la sediul Instituției Prefectului, a reunit subprefecții Maria Buzaș-Fekete și Flaviu Udrea, reprezentanți ai autorităților locale, inspectori școlari, specialiști din structurile de profil, precum și reprezentanți ai Partidei Romilor Cluj. Discuțiile au vizat stadiul proiectelor de incluziune socială, infrastructură comunitară și siguranță publică.

Un accent important a fost pus pe evoluția proiectelor privind Centrele Comunitare Integrate din județ, considerate un pilon esențial pentru reducerea vulnerabilităților sociale și facilitarea accesului la servicii de bază în comunitățile defavorizate.

Reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din Gilău, Cojocna, Mociu și Bonțida au raportat progresele înregistrate în demersurile privind identificarea și asigurarea terenurilor necesare pentru construirea acestor centre.

Potrivit informațiilor prezentate în ședință, procedurile administrative și juridice sunt în desfășurare, iar autoritățile locale lucrează la etapizarea proiectelor, considerate prioritare pentru dezvoltarea serviciilor integrate la nivel comunitar.

Centrele Comunitare Integrate sunt gândite ca puncte unice de acces pentru servicii de sănătate, asistență socială și educație, oferite direct în comunitățile vulnerabile, cu scopul de a reduce decalajele sociale și de a crește incluziunea.

Educație: acces mai bun pentru elevii romi

Pe agenda ședinței s-a aflat și situația admiterii elevilor romi pe locurile speciale din învățământul liceal. Inspectorul școlar Liliana Chiriac a prezentat o informare privind stadiul procesului de înscriere, iar autoritățile au subliniat necesitatea intensificării campaniilor de informare în rândul familiilor eligibile.

Prefectul Maria Forna a solicitat monitorizarea atentă a numărului de recomandări emise și măsuri suplimentare pentru creșterea gradului de acces la aceste oportunități educaționale.

Risc de inundații în Gilău în colonia de romi

Un alt punct important al discuțiilor a vizat situația din comuna Gilău, în contextul riscurilor de inundații și al construcțiilor amplasate ilegal în albia minoră a cursurilor de apă.

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj au fost implicați în analiza situației, fiind discutate soluții pentru punerea în siguranță a zonei și aplicarea măsurilor legale.

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a subliniat importanța implementării concrete a proiectelor sociale și a colaborării interinstituționale.

„Integrarea reală și siguranța comunităților vulnerabile se pot realiza doar prin acțiuni concrete în teren și o colaborare strânsă între instituții. Fie că vorbim despre garantarea accesului la educație pentru copiii romi sau despre edificarea viitoarelor Centre Comunitare Integrate, datoria noastră este să acționăm rapid”, a declarat prefectul.

Aceasta a mai precizat că toate instituțiile implicate trebuie să asigure respectarea legii și transformarea proiectelor sociale în intervenții reale la nivelul comunităților locale, acolo unde nevoile sunt cele mai mari.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.