Cenaclul “Radu Stanca“: Medalionul literar “Aron Cotruş – 54 de ani de la trecerea în eternitate“

P1140236Recenta şedinţă a Cenaclului literar “Radu Stanca“ de miercuri, 14 octombrie a.c., desfăşurată în Sala de lectură (unde se află şi biblioteca cu cărţile publicate de membrii cenaclului) a noului şi modernului sediu al “Centrului multifuncţional de servicii sociale integrate pentru vîrstnici nr.2“ din Cluj-Napoca, strada Decebal nr.21, a fost coordonată de Al.Florin Ţene, preşedintele cenaclului, care a anunţat ordinea de zi. I-a revenit, în continuare, cuvîntul profesorului Vasile Sfîrlea, care în cadrul medalionului “Aron Cotruş – 54 de ani de la trecerea în eternitate“ a vorbit despre viaţa şi opera autorului volumului “Horia“, apărut la Varşovia în 1935. Aron Cotruş a publicat 27 de volume în timpul vieţii în România şi Spania, pînă cînd a trecut le cele veşnice în California, la 1 noiembrie 1961. Prieten cu scriitorul maghiar Franyo Zoltan, care a tradus şi poezii din Mihai Eminescu, s-a aplecat şi asupra poeziilor lui Aron Cotruş, tălmăcindu-i din versuri, iar Pal Bado i-a publicat la Arad, în limba maghiară, volumul “Holnap“ (Mîine). Despre autorul volumului “Rapsodie Valahă“, apărut la Madrid în 1940, a vorbit şi scriitorul Al.Florin Ţene. A urmat momentul poetic desfăşurat sub genericul “A venit toamna iarăşi peste noi“, în cadrul căruia Vasile Sfîrlea a citit versuri din Aron Cotruş, iar Ioan Nemeş, Gheorghe Şoptirean şi Al.Florin Ţene au citit din creaţiile proprii. Au urmat discuţii asupra celor citite.

Viitoarea şedinţă va avea loc miercuri, 11 noiembrie a.c.,la ora 11, ocazie cu care se va discuta despre viaţa şi opera lui Teodor Mureşanu, tatăl regretatului academician Camil Mureşanu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.