Cele două fețe ale peliculei „Colectiv”. Teme noi pentru Alexandru Nanau

Puține ore ne mai despart – luni, 15 martie, 2021; 15.00 ora României – până vom afla dacă pelicula regizorului Alexander Nanau, Colectiv, accede în Final 5 la gala premiilor Oscar 2021. Pe rol sunt două nomimalizări, la film documentar, respectiv film internațional, o competiție acerbă pentru toate cele 15 producții aflate încă pe lista scurtă. Vor rămâne 5 filme, este clar că ne dorim să fie și Colectiv ptrintre ele, indiferent la care categorie.

Mai pot afirma un lucru. 2021 este deja un an bun pentru filmul românesc. Același „Colectiv” a fost nominalizat la premiile BAFTA, plus cele două la Oscar. Aceasta este una dintre fețele peliculei instrumentate de jurnaliștii de la Gazeta sporturilor, investigație ce demască precaritatea sistemului de sănătate din România, corupția la nivelul guvernanților noștri care, în peste 30 de ani de democrație, NU au făcut absolut, dar absolut nimic pentru sistemul medical românesc. Și urmările le vedem aproape săptămânal. Spitalele din România iau foc din senin, pacienții mor arși de vii sau asfixiați, infecțiile nozocomiale sunt la ordinea zilei, vinovații sunt departe de a fi descoperiți și aduși în fața justiției. De obicei, vinovați sunt asistenții, infirmierii, portarii, femeile de serviciu, gunoierii, salahorii, oamenii străzii…Aceasta este cealaltă față a peliculei „Colectiv”, a tragediei din care nu am învățat nimic.

Cert este că după cele două gale, Oscar și BAFTA, regizorul Alexandru Nanau va avea mult de lucru. Îi propun ca teme de abordat Dosarul Clotilde Armand (tăierea finanțării a patru mari spitale, retragerea finanțării școlilor și liceelor, tăierea banilor ce li se cuvin polițiștilor locali, războiul cu firma de salubritate-toate în Sectorul 1 al Capitalei), incendiul din secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț (noiembrie, 2020), cel recent de la Spitalul Matei Balș, incendiile tot mai dese din spitalele de psihiatrie, pacienții români legați și sedați în spitale, portret al luptătoarei românce pe fronturile Capitalei și ale României-studii de caz, demonstrația antiguvernamentală de la 10 August 2018, întoarcerea exilului în țară, lupta pentru putere a clanurilor din București și nu numai-ar ieși o serie care ar bate la pas celebra producție „Nașul”-, tot atâtea drame, într-o țară care agonizează încet și sigur. O spun și colegii de la Der Spiegel: „O țară cu probleme mari”. Da, cu probleme mari, dar din care, mai marii țării nu au învățat mai nimic. Și filmul a reușit să surprindă cel mai bine dramele prin care trec bolnavii României. Cristi Puiu realiza în 2005, „Moartea domnului Lăzărescu”, pornind de la un caz real, cel al unui pacient din Dolj, căruia în 2001, i-a fost refuzată internarea de 3 ori, murind în timp ce era transportat de la un spital la altul. Filmul a fost un succes, ce folos, situația a rămas neschimbată. Pacienții continuă să fie pasați de la un spital la altul, unii mor, alții au noroc…În 2017, debutantul regizor Daniel Sandu realiza un dur „Un pas în urma serafimilor”, pornind de la viața elevilor seminariști ortodocși, trâgând un serios semnal de alarmă asupra sistemului teologic corupt. În fine, Cristi Mungiu, în 2012, realiza „După dealuri”, pe tema exocizării, film ce a prins lista scurtă a Oscarurilor, 2013.

„Colectiv” este un film dur despre politicieni, corupție la nivel înalt, indiferență și demagogie. Post „Colectiv” se vorbea despre construcția unui spital nou pentru arși și marii arși. Se vorbea frumos, se vorbește și în zilele noastre, se va vorbi și peste 5, 10, 15 ani, nu se va construi absolut nimic. La Iași se așteaptă construcția unei secții de pediatrie pentru arși. În România, transplantul de plămâni a ajuns să fie o frumoasă fata morgana, o himeră, cu rezolvări incerte. Până la apariția respectivelor unități medicale, ne vom trimite pacienții peste hotare, la Viena, la Bruxelles, la Paris, la Milano, acolo unde vom fi primiți. Dar cum ați constatat, pacientul român este primit cu mari rețineri în spitalele din străinătate, cauza reținerii occidentalilor regăsindu-se în actele nesemnate de guvernanții României.

Miniștrii se schimbă precum își schimbă femeile ciorapii, nimeni nu începe și nu finalizează nimic, promisiunile sunt la ordinea zilei în birourile de la București, așa vom trăi și în 2021, și în 2022, în 2023…Oamenii ies pe stradă și își strigă durerile, nu e cine să-i și asculte. Demonstrațiile sunt o constantă a vieți noastre, cum o constantă avem și în bătăile de stradă dintre protestatari și polițiști/jandarmi. Și toate poartă un nume, „Guvernul Meu!”

Demostene ȘOFRON