Cele cinci condiţii pentru recîştigarea încrederii în zona euro

La Croix

Prima condiţie pentru recîştigarea încrederii în zona euro este stabilitatea politică. La summitul de la Cannes, Silvio Berlusconi a fost obligat să accepte o supraveghere trimestrială din partea FMI-ului şi a Europei.

A doua condiţie este reducerea datoriei publice. O primă măsură vizează scăderea cheltuielilor. Din cauza crizei, deficitul bugetar al ţărilor europene s-a adîncit şi, în multe dintre ele, greutatea datoriei a devenit de nesuportat. “Cînd Spania se împrumută cu dobîndă de 7 %, acest lucru nu are sens, consideră Thibault Mercier. Incertitudinea duce la aceste dobînzi”.

Finanţatorii internaţionali, UE şi pieţele au cerut planuri de austeritate credibile, ceea ce este o condiţie necesară, dar nu suficientă. “Testul Italiei este crucial pentru gestionarea zonei euro”, avertizează Nicolas Dromel. Acolo, datoria este de 120 % din PIB. “Dacă Italia nu mai poate face faţă rambursărilor, pieţele se vor panica”, afirmă Nicolas Dromel. Şi Franţa este în vizor. Agenţia Moody’s a ameninţat ratingul de credit triplu A al Franţei. Agenţia de evaluare financiară a estimat că recenta majorare a costurilor de creditare ale Franţei şi perspectivele mai slabe de creştere a economiei ar putea avea implicaţii negative pentru ratingul ţării.

A treia condiţie este relansarea creşterii economice. Veniturile trebuie să crească şi acest lucru este posibil printr-o activitate economică mai dinamică. Or, punctul comun al Greciei, Italiei şi Spaniei este foarte slaba creştere economică. În aceste condiţii, numai măsurile de austeritate nu vor face decît să “înfunde şi mai mult ţările fragile”. Este un impas. Istoria recentă economică a dovedit acest lucru. În anii 1990, Finlanda şi Suedia au depăşit criza financiară nu numai prin reducerea cheltuielilor publice. Ele şi-au depreciat mult moneda în căutarea unei cereri externe. Şi-au naţionalizat temporar băncile şi au creat “bad banks” pentru stocarea activelor toxice, generate de sectorul imobiliar.

A patra condiţie se referă la orientarea clară a euro. Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să aibă rolul de “creditor în ultimă instanţă”. Ea s-ar angaja atunci să cumpere în mod nelimitat obligaţiunile statelor europene fragile, ceea ce ar împiedica creşterea dobînzilor. “Dacă Spania sau Italia se prăbuşesc, Fondul european de stabilitate financiară (FESF) nu va fi suficient. Dacă BCE refuză să intervină, ţările vor intra în incapacitate de plată şi vor ameninţa existenţa euro”, afirmă Nicolas Dromel. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a repetat că politica monetară a băncii vizează în primul rînd controlul asupra inflaţiei. O altă soluţie ar fi emiterea de euro-obligaţiuni, care ar înlocui o parte sau totalitatea împrumuturilor emise de diferitele state. Această propunere este susţinută de Comisia Europeană. Germania şi-a reafirmat opoziţia faţă de crearea de euro-obligaţiuni.

A cincea condiţie este legată de solidaritatea germană. Prima economie europeană este chemată în ajutor de către partenerii ei. Aceştia ar vrea ca ea să cheltuiască mai mult în ţările afectate de criza financiară, ca să stimuleze şi creşterea lor. Germania şi-ar reduce astfel excedentul balanţei curente – sub 5 % în ultimii cinci ani -, în timp ce partenerii din Sud şi-ar diminua deficitele: 10 % în Grecia sau Portugalia. Dar Germania arată prea puţin entuziasm în acest sens. Pe termen mai scurt, ţările fragile ar dori ca Germania să permită BCE să se angajeze în cumpărarea datoriei lor, în caz de nevoie.