Cele 33 de anotimpuri ale ORAŞULUI

orasul_iVorbim despre anotimpuri care se repetă doar cu numele, căci sînt mereu altele, mereu îmbătate de alte seve, de alte impulsuri, noile ipostaze generînd problematici şi fertile dialoguri, în care cititorul este prins în mrejele unor universuri mai mult sau mai puţin subiective. Ajunsă la un număr simbolic de apariţii – 33 (nu adîncim semnificaţia sacră sau numerologică), ce rezonează cu principii sănătoase de creştere, dezvoltare, comunicare interumană, dar şi de atitudine civică şi implicare în viaţa comunităţii, Revista de cultură urbană ORAŞUL (Anul X, Nr. 33, 2015) e o privire lucidă în prezent şi o proiecţie a viitorului Clujului şi al clujenilor, o abordare curajoasă a unor subiecte care ne preocupă pe toţi. Începînd cu acest număr, revista editată de Fundaţia Culturală CARPATICA are ca partener principal şi de mare prestanţă academică Uniunea Universităţilor Clujene, apariţia fiind sprijinită şi de Primăria municipiului Cluj-Napoca. Este reprodus în revistă „actul de naştere” al colaborării dintre Uniunea Universităţilor Clujene şi Revista ORAŞUL, ce statuează prezenţa unor semnături de aleasă ţinută intelectuală în paginile revistei şi garantează continuarea relaţiilor conviviale dintre U.U.C şi revistă, „în consens atît cu efervescenţa culturală specifică a Clujului, cît şi cu subtitlul valoroasei reviste”, precizează, între altele, Prof.univ.dr. Vasile Jucan, Preşedintele Uniunii Universităţilor Clujene.

Autori, reuniţi în cadrul unui cuprins bogat, divers, incitant, îşi supun simbolic creaţiile judecăţii cititorilor în rubrici precum: Editorial (ca de obicei, avem de-a face cu două editoriale: unul, frizînd absurdul societăţii în care trăim, cu oameni, situaţii, instituţii şi chiar sentimente absurde, al fondatorului şi directorului general al revistei, arh. Ionel Vitoc, un eseu despre „oamenii fără inimă”, care tind să-i „înghită” pe cei care o au; şi cel de al doilea, al lui Mircea Popa, care atacă virulent legile strîmbe care au generat şi mai generează la noi „jaful retrocedărilor”); Eveniment (vizita la Cluj-Napoca a Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu); Cetatea universitară (cu documentate pagini din istoria Academiei de Muzică „Gh. Dima”, semnate de Prof. univ. dr. Bujor Dânşorean, respectiv articolul anivesar consacrat Acad. Prof.dr. Ioan Aurel Pop la împlinirea vîrstei de 60 de ani, autor Prof.univ.dr. Ioan Bolovan, prorector al UBB Cluj-Napoca); Viaţa creştină (Pr. Ioan Chirilă, ph.d. scrie despre Grădina Paradisului şi Grădina Gheţimani – sau despre calea împlinirii omului în Hristos: „Aşadar, să căutăm grădina rugăciunii, Gheţimaniul învierii! În această grădină omul se împlineşte prin rugăciune în Hristos”; în cuprinsul aceleiaşi rubrici, Michaela Bocu şi Pr. Gheorghe Dragoş Braica scriu despre tîrnosirea Bisericii cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul clujean Grigorescu, eveniment petrecut la începutul acestui an, la 4 ianuarie); Cinstirea valorilor naţionale (valorosul comentariu al scriitoarei Rodica Marian la cartea lui Constantin Cubleşan – Eminescu în exegeze critice: tot aici, Mircea Popa consemnează despre Prima traducere în volum a operei poetice blagiene); Ştiinţa şi Medicina (excepţional interviul lui Horia Bădescu cu un om excepţional – medicul şi omul de cultură Teofil Lung); Istorie şi Cultură (este prezentat evenimentul expoziţional al anului 2015 la Muzeul de Artă Cluj-Napoca – Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” ; In memoriam (Un gînd pentru Camil Mureşanu, consemnări de Acad. Ioan Aurel Pop, Acad. Emil Burzo, arh. Ionel Vitoc); Clujul interbelic (imagini inedite din Clujul de odinioară, selectate de acelaşi istoric pasionat, dr. Vasile Lechinţan); Din memoriile unui diplomat român (articol datorat lui George Albuţ); Frînturi transilvane (Virgil Mihaiu îl omagiază pe omul de jazz Jancy Körössy); Capitale culturale europene (Plzen, 2015 – în prezentarea Anitei Zărnescu-Leguay); CASA ARTELOR (gazdă a Salonului de iarnă CARPATICA, cu comentarii de dr. Negoiţă Lăptoiu, a expoziţiei Karel Zdenek Liman – Arhitectul ceh al Casei Regale a României, dar şi a spectacolului „5 tablouri cu umbre(le), realizat pe versurile unor poeţi clujeni, muzica Constantin Rîpă, care şi dezvoltă o discuţie pe tema lied/cîntec ca pretext pentru un experiment muzical-poetic novator); Sceptic sub acoperire (inspirata alăturare de „Monede şi monade” ale rafinatului Marcel Mureşeanu); Poezie; Traduceri; Proză (fragment din romanul „Zborul gîştei sălbatice” de Horia Bădescu); Umorul de la „A” la „Z” (cu cine altcineva decît cu marele umorist Cornel Udrea); Civica (Balul Operei 2015 în imagini, dar şi o cronică a lui Demostene Şofron); Teatru; Muzică (Fişele muzicale ale lui Constantin Rîpă, profilul unui acordeonist virtuoz, italianul Pietro Roffi, realizat de Michaela Bocu; cursul de jazz al lui Iosif Viehmann – de această dată despre Louis Armstrong); Omul şi ambientul; Urbanism; Mediul în care trăim; Gospodărirea spaţiului urban; Sport; Evocare; Raftul cu cărţi; Revista revistelor; Calendar cultural (cu evenimentele găzduite de Casa Artelor, din toamna lui 2014 pînă în primăvara anului 2015) şi încă altele, către care vă invităm să vă aplecaţi.

Mai aflăm că Premiul revistei „Oraşul”, la Concursul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, ediţia 2014, Suceava, Mălini, a revenit Elenei Stan, elevă la Liceul din Vatra Dornei.

„Sub tîmpla Feleacului”, superbul poem al prietenului Nego (Negoiţă Irimie), reprodus pe coperta a patra, invită la lectura Istoriei, la amintire, la iertare, la iubire, la speranţă renăscută în primăvară…

Dealul Feleacului – o nobilă rană – /Ne strînge la pieptu-i, la bine, la greu,/Păstrează în marmura albă romană/Iscălitura străbunului meu.// În noaptea înaltă doar el mai aude/Pasul poetului colindînd prin cetate./Roibul amurgului cu nările ude/Ce-aleargă spre Vidra, spre Detunate…// Gînduri – voi păsări mereu călătoare -,/Treceţi Carpaţii, veniţi înapoi,/Voi sînteţi mesajul fecundelor ploi,/Voi faceţi să cînte Marea cea Mare.// În turla cetăţii chiar ploile cîntă,/Proverbiale devin chiar proverbe,/Cînd sub zenituri se-aude cum fierbe/Aurul toamnei în Pasărea sfîntă.// Şi iar peste Cluj, peste numele lui,/Poetul împrăştie flori şi cuvinte,/Memoria pietrei prin timp ţine minte/Că bronzul nu doarme nicicînd în statui.// Că-n zori va cînta în chioşcul de ziare/Versul poetului (de-a pururi copil)/Ce-aleargă sub cerul sonor de april/Fluturînd ca o desprimăvărare”.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

***

Revista de cultură urbană ORAŞUL (Anul X, Nr. 33, 2015) va fi lansată miercuri, 24 iunie a.c., ora 13, la Galeria CASA ARTELOR din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr. 16); prezintă Acad. Prof.univ.dr. Ioan Aurel POP, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” şi arh. Ionel VITOC.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.