Cele 3 zile ale minunilor noastre

Radu VIDA

Nici o emoţie nu ţine mai multe zile, aşa că nu ne mirăm, oamenii s-au obişnuit aşa de tare cu axioma, încît refac echilibrul dintre rău şi mai rău, cu mult înainte de termenul vechii ţipurituri.

Tragedia de la Bucureşti…
Au plecat cei de la Pompieri în inspecţii inopinat-ştiute, lăsînd prăpăd în urma lor. Amenzi, avertismente, mustrări… Încercînd să repare ceea ce s-a stricat în atîţia şi atîţia ani de nepăsare. Din partea tuturor, vreau să spun.

A fost vizată şi mizeria din Piaţa Mărăşti. Acolo unde întreprinzători de doi lei buc. au făcut chichineţe pentru vînzarea rufelor de orice categorie. Mici hrube, e drept cu… faţă de termopane, fără aerisire, fără căldură, fără… Nimic. Oamenii scoteau textilele în… peisaj. Şi încurcau pe toată lumea. Inclusiv pe ei, pentru că, la o adică, nici şobolanii n-ar fi putut scăpa de eventualele dezastre. Odată, demult, cineva a sugerat o… linie de demarcaţie. S-au tras dungi, s-a cerut respectarea liniilor nou-nouţe… Cît a ţinut? Aţi ghicit. Fix 3 zile. După care, bulendrele s-au îmbulzit din nou peste trecători, mărfurile s-au revărsat peste aleile, şi aşa înguste. Piaţa care amestecă zarzavaturi, carne de porc, haine cît încape… e orînduită cu furca. În minoritate se află doar alimentele, cîrciumile, pizzeriile, care, nu-i aşa?, încurcă şi ele cît pot circulaţia dintre străzile 21 Decembrie şi Dorobanţilor. (Că noaptea se închide tot, că paznicii dorm duşi, că nimeni nu mai poate traversa decît prin ferite catacombe, a devenit tradiţie!)

S-a făcut însă curăţenie. Şi toată lumea a reintrat în spaţiile lor. Mici, e drept,dar nu e vina nimănui că întreprinzătorii de care vorbeam vor să stoarcă cît mai mult, oferind cît mai puţin. Să vedeţi lumină! Alei largi, pustii, parcă, pe unde oamenii poate circula, iar vînzătorii îşi pot, totuşi, etala marfa, deschizînd termopanele spre lume.

Mă gîndeam că, poate, pentru prima oară se va încălca dictonul după care, la noi, minunea ţine… ştiţi dumneavoastră cît!

M-am înşelat.
Încet dar sigur, ca-n ţîpuritura ‘ceia lui Shakespeare, în care se spune că… totul se duce în… mă rog, acolo unde vă gîndiţi dumneavoastră, vînzătorii şi patronii au luat alte hotărîri decît oamenii legii. Şi timid, au început să-şi refacă tarabele prăvălite pe alei, strîmtorind locul şi infestînd pestilenţial totul. Cu te miri ce. La început s-au scos doar lăzile de gunoi şi, mai apoi, cutiile în care se aduce marfa. Mai apoi, a apărut cîte o haină agăţată de uşile, acum, larg deschise. Cîndva, a mai fost o trecere între hala propriu- zisă către str. Dorobanţilor, repede închisă de un întreprinzător. Acum, controlul a hotărît să se refacă lucrarea. Dar? Nimic. Trecere tot nu există.

N-am fost prezent la instructajele celor de la foc şi… pară (ISU). Dar sigur au fost altercaţii, pentru că părţile beligerante aveau fiecare “dreptatea” lor. La un moment dat au apărut două înscrisuri pe cele două laturi ale Pieţii şi vînzătorii sau conformat. Spun, însă, că n-am fost acolo şi n-aş putea să confirm dacă pompierii au interzis (cum, ar fi şi normal, fumatul în aceste incinte minuscule). Bunul simţ însă n-a funcţionat şi nu funcţionează nici acuma. E drept că oamenii îşi petrec mai toată ziua aici. Că fumătorii ar trage duhan la intervale variate. Dar, pentru Dumnezeu!, nu între atîta amar de materiale inflamabile!

Sigur e că, dacă daţi o raită pe sus, sau la parterul acestui loc absolut impropriu pentru un comerţ civilizat, veţi constata că toţi pipaşii şi cumpărătorii trag din mahorcă, parcă mai abitir decît înainte de a li se interzice să bulucească în calea cumpărătorului tot felul de…
Păcat. Şi, periculos, totodată.