Cel puţin 110 prizonieri de război ucraineni au fost executaţi de Rusia, afirmă Kievul

Cel puţin 110 prizonieri de război ucraineni au fost executaţi în timp ce se aflau în captivitate în Rusia de la începutul invaziei, a anunţat miercuri un reprezentant al Parchetului General al Ucrainei, Iuri Belousov, citat de EFE.

„În total, peste 110 dintre soldaţii noştri au fost executaţi în centre de detenţie după ce au fost capturaţi. Printre ei sunt şi cei din Olenivka”, a afirmat Belousov într-un interviu acordat agenţiei ucrainene de stat Ukrinform, referindu-se la centrul de detenţie din Doneţkul ocupat, unde cel puţin 53 de soldaţi au fost ucişi în mai multe explozii în iulie 2022.

Investigarea acestor cazuri, potrivit lui, este complicată de lipsa accesului la locul faptei şi, în unele cazuri, la corpurile victimelor.

Cu toate acestea, diverse tehnologii ajută Ucraina să documenteze pe cât posibil ceea ce s-a întâmplat, chiar şi fără acces fizic, a explicat el.

Pe de altă parte, măsurile de tortură aplicate prizonierilor de război ucraineni în peste 200 de centre de detenţie din Rusia au un caracter sistematic, ceea ce demonstrează că tortura este „parte integrantă” a politicii de stat ruse, a subliniat Belousov.

În momentul de faţă, anchetatorii ucraineni încearcă să stabilească unde este răspândită pe larg această practică.

„Avem o unitate separată care se concentrează pe acest gen de probleme. Este doar o chestiune de timp până când aceşti oameni vor cădea în mâinile noastre”, a declarat Belousov, referindu-se la autorii faptelor respective.

În acelaşi timp, autorităţile ucrainene investighează moartea altor 62 de soldaţi care ar fi fost executaţi de forţele ruse în timp ce încercau să se predea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.