Cel mai mare spital privat de recuperare din România, Polaris Medical, a fost inaugurat oficial, la Suceagu

Polaris-1Cel mai mare spital privat de recuperare din România, Polaris Medical, a fost inaugurat oficial joi, 10 septembrie, în localitatea Suceagu de lîngă Cluj-Napoca.

Spitalul, situat într-un cadru natural unic, de şase hectare, este structurat pe cinci nivele, are o suprafaţă utilă totală de peste 11.000 de metri pătraţi şi dispune de 180 de paturi pentru spitalizare continuă, 14 paturi pentru spitalizare de zi, laborator, bază de tratament şi ambulator de specialitate. Cu o echipă  formată din 150 de medici, asistenţi şi personal auxiliar, spitalul oferă servicii complete de recuperare neurologică şi cardiovasculară, psihiatrie, reabilitare medicală şi îngrijiri paliative. Realizat pe principii care funcţionează cu succes în spitale din Occident, Polaris Medical pune accent pe abordarea Polaris-00multidisciplinară a pacientului cu toate condiţiile sale medicale.

Echipa medicală este condusă de dr. Mihai Câsu, medic primar psihiatru, alături de dr. Crina Bercian – şeful secţiei Cardiologie, dr. Damian Popescu – şeful secţiei Recuperare neurologică, dr. Ileana Hica – şeful secţiei Îngrijiri paliative, dr. Laszlo Irsay – şeful secţiei Reabilitare medicală. Echipa medicală multidisciplinară, împreună cu cea conex medicală, propune pacienţilor obiective personalizate de recuperare şi dezvoltă scheme de tratament care să răspundă nevoilor fizice şi psihice ale fiecăruia.

În cadrul ambulatorului de specialitate se oferă servicii medicale conexe profilului de recuperare: Polaris-5geriatrie, medicină internă, diabetologie, endocrinologie, reumatologie. Spitalul beneficiază şi de un compartiment modern de gastroenterologie şi endoscopie digestivă. Baza de tratament este dotată conform celor mai noi standarde şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 700 mp. Aici se pot desfăşura activităţi precum kinetoterapie individuală, de grup şi pe aparate, hidrogimnastică, electrofizioterapie, termoterapie, masaj terapeutic, terapie ocupaţională, logopedie si terapie prin artă.

Pentru a oferi pacienţilor condiţii cît mai apropiate de viaţa lor cotidiană, spitalul dispune de restaurant, cafeterie, coafor, sală multifuncţională, bibliotecă şi diferite spaţii de relaxare amplasate la nivelul fiecărui Polaris-7etaj. Saloanele au unul, două sau trei paturi şi sînt dotate cu tv, dulap propriu, noptieră, fotoliu. Fiecare salon are baie proprie, prevăzută cu sisteme de susţinere pentru pacienţii cu dizabilităţi, iar o parte dintre saloane dispun şi de o cameră de zi. Există şi saloane VIP cu un pat, dotate cu bibliotecă, fotolii şi calculator. În zona verde din jurul complexului au fost plantaţi peste 1.300 de pomi fructiferi şi s-au realizat diverse trasee de mers şi plimbare pentru pacienţi.

„Proiectul spitalului Polaris Medical a început ca majoritatea ideilor antreprenoriale: am identificat o nevoie a pieţei insuficient acoperită pînă atunci. Am ales să dezvoltăm proiectul în Suceagu deoarece este Polaris-14suficient de aproape de Cluj-Napoca, pentru ca pacienţii şi familiile lor să poată ajunge cu uşurinţă şi în acelaşi timp oferă liniştea şi discreţia atît de importante pentru recuperare. Conceptul de la care am pornit a fost de a crea un spaţiu în care pacienţii să se simtă cît mai confortabil, astfel încît întregul proces de recuperare să se concentreze pe obiectivele propuse la internare. Prin programele de recuperare personalizate ne propunem să îmbunătăţim calitatea vieţii şi să facilităm reîntoarcerea pacienţilor la viaţa socială cu o stare fizică, emoţională şi spirituală mult ameliorată”, a declarat Tudor-Alexandru Socea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Polaris Medical. Potrivit acestuia, investiţia se ridică la aproximativ 10 milioane de euro şi a fost realizată din fondurile familiei Socea.

La deschiderea spitalului a fost prezent şi prefectul Gheorghe Vuşcan şi, de asemeni, primarul comunei Baciu, Florin Mureşan.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.