Cel mai mare obstacol pentru Hollande

El Pais

Părea simplu. Era suficientă o campanie după “moda spaniolă”: aşa cum Mariano Rajoy s-a abţinut să promită ceva precis, pentru a-l îndepărta pe Zapatero, François Hollande avea să cîştige, profitînd de valul anti-Sarkozy care se abătuse asupra Franţei. Mai ales cînd preşedintele era copleşit de cifrele economice, de şomaj şi de o datorie publică tot mai contestată. Sarkozy începuse să fie criticat, chiar şi de cei care îl aleseseră acum cinci ani, pentru a fi realizat o reformă neadecvată şi inconsecventă, din dorinţa de a se ocupa el de toate.

Cu mine, promitea candidatul socialist, francezii vor avea un preşedinte “normal”. François Hollande a cîştigat alegerile primare ale partidului şi se vedea învingător şi în cele prezidenţiale. “Schimbarea” devenise sloganul său, iar electoratul se resemnase în faţa unei campanii plictisitoare. Dar cu mai puţin de trei săptămîni înainte de primul tur al alegerilor, peisajul se întunecă pentru candidatul socialist, iar François Hollande se vede ameninţat de trei fronturi.

În primul rînd, campania energică şi chiar agresivă a lui Nicolas Sarkozy a dat roade. Înclinarea excesivă spre dreapta, terorism şi imigraţie l-au propulsat în fruntea sondajelor pentru primul tur. În orice caz, candidatul UMP a reuşit să evite ca cei cinci ani la Elysée să-i fie puşi în cîrcă. Fenomenul acestei campanii  2012 se numeşte însă Jean-Luc Mélenchon, iar ascensiunea lui în sondaje – 15 la sută, potrivit ultimelor calcule – este o ameninţare dublă pentru François Hollande. Acest vechi socialist, fost “troţkist” şi aliat cu ce a mai rămas din Partidul Comunist, a reuşit să trezească electoratul cu un discurs nostalgic, care prinde încă la poporul de stînga, cu visul unei lumi mai bune, fără decalaje, fără globalizare, fără economie de piaţă, fără bogaţi şi săraci, fără UE, fără Sarkozy, dar şi fără un socialism blînd. Dincolo de folclorul naţional (Franţa este singura democraţie care mai are alţi doi candidaţi troţkişti), Mélenchon a ştiut să se introducă prin breşa lăsată de Hollande.

François Hollande s-a arătat mai realist decît Mitterand în 1981, mai social-democrat şi mai preocupat de promiterea redistribuirii bogăţiilor, care nu mai există. Atacat dinspre stînga, el a promis un impozit de 75% la sută pe veniturile mari. Dar nu a fost suficient. Cum să convingi electoratul dur de stînga şi să-i atragi şi pe cei de centru, dezamăgiţi de candidatul lor, François Bayrou, inexistent în campanie? Nu este lucru uşor, iar Mélenchon a ştiut să profite de moment.

Însă cel mai mare obstacol pentru Hollande este absenteismul. Specialiştii estimează că în prezent se situează la 32%, dublu faţă de 2007. S-au săturat oare francezii de acest duel dintre un candidat, care nu le place, şi altul care nu-i convinge? Încercînd să recupereze terenul, Hollande se afişează cu fosta parteneră de viaţă şi de partid Ségolène Royal, ca simbol al uniunii regăsite şi cu un mare discurs, în care a promis şi că îşi va reduce salariul.