Cel mai important eveniment dedicat industriei agroalimentare din zona Transilvaniei

Transilvania Food Summit, cel mai important eveniment dedicat industriei agroalimentare din zona Transilvaniei, a debutat, vineri, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj. La eveniment participă foști miniștri ai Agriculturii din România, Adrian Oros, și din Moldova, Viorel Gherciu, rectorul universității clujene, Cornel Cătoi, diplomați, precum și parlamentari, alți reprezentanți ai autorităților locale, cadre universitare, lideri ai GAL-urilor, fermieri, reprezentanți ai cooperativelor și ai autorităților publice centrale.

Prorectorul USAMV, prof. dr. Adrian Oros a afirmat în discursul pe care l-a susținut în cadrul festivității de deschidere că ediția din acest an a Transilvania Food Summit se dorește să fie pe de o parte alături de profesorii și studenții universității clujene iar pe de altă parte alături de producători, fermierii locali și meșterii populari.

Este bine că ne-am întâlnit, este bine că evenimentul continuă. Vom discuta despre lanțurile scurte, legătura dintre urban și rural, despre rolul GAL-urilor și asociațiilor în consolidarea poziției fermierului. Vom discuta despre invovare și cercetare în agricultură și despre cum pot pătrunde produsele locale în retail și Horeca”, a spus fostul ministrul al Agriculturii, Adrian Oros.

La rândul său, rectorul USAMV, prof. univ. dr. Cornel Cătoi a arătat că unul dintre obiectivele reuniunii este de a găsi soluții pentru a eficientiza lanțurile scurte alimentare, care, în opinia sa, nu funcționează la nivelul dorit.

Trebuie să găsim soluții pentru ca producătorul să vândă constant, nu doar în târguri și piețe, trebuie să vedem rolul piețelor în special în zona Transilvaniei. Trebuie să dezvoltăm această cultură a prelucrării produselor agricole și să omologăm cât mai multe produse tradiționale și să ne adaptăm permanent la cerințele consumatorului. Anumite produse se vând tot mai puțin pentru că oamenii s-au obișnuit să consume produse din toată lumea cu un anumit gard de prelucrare”, a spus rectorul Cornel Cătoi.

Totodată, universitarul a mai atras atenția cu primire la importanța dezvoltării culturii antreprenoriale a actualilor și viitorilor studenți pentru a face față unei piețe dure și mondializate. „Credem în educația de tip antreprenorial a actualilor și viitorilor studenți și de a crea o cultură antreprenorială”, a punctat Cornel Cătoi.

Pe parcursul evenimentului care se va desfășura până duminică, pe platoul din fața Aulei Magna ”Mihai Șerban” va avea loc, în aceste trei zile, un târg de produse tradiționale locale și ale meșterilor populari locali. Și USAMV Cluj-Napoca va avea standuri cu produse din fermele și stațiunile proprii, între care vinurile de la Stațiunea Vinea Apoldia Maior, legume și fructe de sezon, alături de plante ornamentale și trandafiri din colecția Stațiunii de Cercetare Horticolă. De asemenea, ansambluri și artiști care promovează tradițiile culturale transilvane vor întregi atmosfera evenimentului.

Tot în acest weekend, la USAMV va avea loc Ziua Interacțiunii Om-Animal (ZIOA), care a ajuns la ediția a 23-a. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 7 octombrie 2023, între orele 10.00 – 15.00, în zona clădirii Rectoratului.

Dedicată Zilei mondiale a animalelor, sărbătorită anual în data de 4 octombrie, ZIOA va cuprinde numeroase activități educative:grupuri de discuții despre bunăstarea animalelor și programele de studii în domeniu, standuri educaționale, prezentare oportunități de voluntariat și foster, interacțiuni cu echipe de oameni și câini de terapie, târguri tematice artizanale, activități de observație și cunoaștere a animalelor, promovarea adopției și deținerii responsabile a animalelor, cunoașterea păsărilor din campusul USAMV Cluj-Napoca, consiliere despre dresaj pozitiv și îmbogățire comportamentală etc.

Va putea fi vizitat și Complexul Acvaristic al USAMV Cluj-Napoca, care va găzdui și Atelierul de cunoaștere a insectelor (Muzeul Zoologic al UBB) și Colțul de cunoaștere a reptilelor (Vivariul UBB).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut