Ceferiștii amenință cu greva

Lucrul pe calea ferată se va opri în România, dacă nu va fi aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei CFR Călători, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicale a Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Maxim Rodrigo, la protestul ceferiştilor din București.


El a precizat că neaprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli la CFR Călători înseamnă facturi neplătite, înseamnă că în plin sezon nu se pot achiziţiona piese de schimb pentru locomotive, iar acestea se defectează în parcurs, astfel că la nemulţumirile călătorilor se adaugă întârzierile nejustificate, pe lângă faptul că nu au condiţii de confort.
El acuză autorităţile că vor să distrugă sistemul feroviar de transport, după ce „au terminat CFR Marfă”, vor să micşoreze infrastructura feroviară şi vor „să termine cu CFR Călători”. De asemenea, atrage atenţia asupra faptului că lucrătorii de la compania de stat nu şi-au primit tichetele de masă şi este posibil să nu îşi ia nici salariile. În plus, mecanicii îşi cumpără singuri becuri pentru locomotive, pentru că altfel merg în întuneric.
Liderul FSTFR a precizat că ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a refuzat în mod sistematic să discute cu ceferiştii, deşi au fost
6 proteste şi nici în urma celui din 29 iunie nu au fost invitaţi la discuţii.
În plus, Maxim Rodrigo atrage atenţia şi asupra PNRR, care în loc să fie „verde”, să sprijine calea ferată, conţine proiecte de metrou în Cluj-Napoca.
Sindicalistul a mai atras atenţia asupra unei probleme cu care se confruntă sistemul feroviar şi anume lipsa de mecanici, în acest context acuzându-l pe directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, că nu susţine organizarea de cursuri la CENAFER, în condiţiile în care unii mecanici au ieşit la pensie, iar alţii au plecat la Metrorex la salarii şi un program de muncă mai bune.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut