Ceea ce contează

RADU VIDA

Între adevăratul motiv de divorţ al Roxanei Ionescu (Mama Natură) şi aventurile amoroase ale  pastorului Tökes László (europarlamentar), lumea se învîrte tot în jurul axei sale, pleacă toamna şi vine iarna, unii mor şi alţii se nasc. Tot felul de şamani descifrează tainele scrierii maiaşe şi mor de ciudă că previziunile lor nu s-au împlinit şi nici că se vor împlini vreodată.

Dar America a votat!
S-a bătut multă monedă pe aceste alegeri şi, credeţi-mă, toată lumea a avut dreptate. Şi istericii, şi alarmiştii, pînă şi scepticii, rezervaţii şi absenteiştii. Iniţiaţii şi neiniţiaţii. Toţi. Fără excepţie. Asta pentru că – nu trebuie să v-o spun eu – Statele Unite ale Americii au , poate, cea mai mare influenţă la nivel global, ele împreună cu preşedintele şi bubulii din spatele lor dirijează mersul lumii, fac legea, cum se spune. Şi asta contează.

Cel puţin nerelevantă observaţia d-lui Cristian Diaconescu, sfetnic de taină al preşedintelui! Spunea domnia sa în context că schimbările de la Casa Albă nu au relevanţă. Decît, pe ici pe colo… În punctele esenţiale, ar spune conu’ Carageale. Şi deodată cu el, şi noi!

Veţi spune că e tot una dacă e negru sau femeie, hispanic sau homosexual şi alte cele. Sistemul electoral din SUA e ceva mai  diferit decît în alte părţi ale lumii, nu numai pentru a da culoare democraţiei, ci şi pentru că, în realitate, în spatele fiecărui grup de ce o fi el, se află marile interese. Care nu se intersectează niciodată cu celălalt grup şi cu atît mai puţin cu voinţa alegătorilor.  Sigur, toată lumea tinde spre bunăstare (asta în cazul în care legile austerităţii şi crizei nu-şi dau mîna), toată lumea vrea o lume mai bună, mai fericită, mai… Dincolo de sloganurile electorale, de show-ul gustat de milioane şi milioane de alegători, există voinţa marelui capital. Cu legile proprii, cu interesele canalizate spre menţinerea unui sistem destul de flexibil pentru a picura ceva şi maselor de alegători, dar şi destul de rigid pentru a nu destabiliza cu nici un cent marile averi.

Şi asta contează.
Are dreptate domnul consilier Diaconescu atunci cînd afirmă că mult controversatul scut e bătut în cuie? Că se face, indiferent cine vine sau  pleacă de la Casa Albă? Nu cred. În America, există o mare diferenţă între retorica campaniilor electorale şi realitatea politică promovată de preşedintele în funcţie. Dacă rămîne stabilit că nu preşedintele SUA conduce America, că în spatele lui există grupul de interese al celor bogaţi, care fac totul pentru a cîştiga, atunci putem conchide că Mitt Romney ar fi mult mai dur decît Barack Obama. Se simte o mare nevoie de revigorare a Americii. Prin asta înţelegînd echilibrarea bugetului, răvăşit de criza mondială şi slăbit de lupta continuă cu concurenţa chinezească. Neîndoielnic că războaiele au secătuit visteria SUA şi au alimentat „buzunarele” oligarhilor constructori de armamente. Obama se va mulţumi cu un mandat paşnic. Pe cînd Romney ar fi mizat pe rezervele perspectivelor de conflict din Iran: nu de alta, dar prietenia dintre ruşi şi chinezi trebuie zdruncinată cumva. Iar acţiunea din Siria a fost nerelevantă.

Şi asta contează.
Pentru că înţepăturile Japoniei vizavi de China sînt nesemnificative, Coreea de Nord nu poate fi bîzîită, fie şi pentru a nu provoca un val de simpatie pentru unificarea „celor două ţări”, iar scutul, de care vorbeam şi ne interesează direct, nu este altceva decît „nebunul” cu care America ţine în şah Europa. Obama ştie asta. Iar pe tabla de şah a lumii, asta contează!