Cedări…

Radu VIDA

radu vida…retro, cum ar veni. Dacă cedările n-ar ţine pînă în zilele noastre.
Retrocedările au fost gîndite de alţii şi au profitat de ele escrocii. O dovedesc cei 25 de ani, de cînd jaful e chiar mai mare decît ne închipuim.

Începuturile au fost cum au fost.
Presiuni externe, dorinţă de a rupe cu trecutul şi de a aduce reparaţii la raptul la care au recurs gesturi nesăbuite. Din alte vremi. S-au înapoiat cîteva locuinţe, s-a fărîmiţat pămîntul… Şi s-au declanşat discuţii. De unde au învăţat pungaşii. Şi, rînd pe rînd, toate guvernele, toţi preşedinţii, toată Justiţia au fost de acord să închidă ochii. Şi să lase cale liberă matrapazlîcurilor.

De toate felurile.
Aşa au ajuns să profite de prelungirea la infinit a retrocedărilor tot felul de indivizi. Neaveniţi. Care, între noi fie vorba, nu aveau nici un drept. Avocaţi năimiţi au adus, de peste mări şi ţări, boşorogi care, sub jurămînt, au declarat că sînt moştenitori ai unor imobile. Şi le-au luat, vînzînd imediat drepturile litigioase şi retrăgîndu-se acolo de unde au venit. Fericiţi! Fiecare parte şi-a luat… partea şi numai naivii rămîneau cu impresia că, iată, democraţia se instalează, dreptatea revine pe făgaşu-i normal.

Jaful, însă, continua.
Şi continuă şi în zilele noastre. Am auzit-o pe fosta ministreasă a justiţiei, Monica Macovei, că apăra nemernicia legii din 2005, afirmînd că textul este bun, doar cei care aplicau… litera şi spiritul erau corupţi.

Minciună!
Legea nu trebuia să existe. Ar fi fost suficienţi 2-3 ani pentru revendicări. Puteau să ajungă la noi, de peste mări şi ţări, şi cei care au imigrat în Fiji sau Tanganica. Dar nu pentru aceştia s-a prelungit atîta legea. Ci pentru cei care, prin învîrteli, mînăreli, falsificări etc., ţineau să devalizeze. Tot.

M-am pronunţat într-un alt editorial asupra „dreptului” familiei regale de a-şi recupera bunurile. Am stîrnit o serie de reacţii emoţionale. Regalişti înfocaţi m-au înjurat ca la uşa cortului… lor, în timp ce familia regală se muta sau acapara proprietăţi, valori şi bani. Cu nemiluita.

Apoi a apărut şi celălalt neavenit al lui Carol al cîtelea o fi. Prinţ. Paul şi a sa Lie, ciocîrlie prin alte părţi ale planetei, dar de… România, dacă aici şi-a găsit urmaşii. Răzbătător, nu zic, prinţul de Paul, dar cu un comportament îndoielnic. Şi Justiţia i-a dat dreptate. Şi la noi şi aiurea. Doar pentru că, vezi Doamne!, şi regii sînt oameni. Şi pot să dea cu ce vor ei în populaţie. Înclusiv cu spurcovnicul de-mbăţoşat. Iar bastarzii, care n-au avut nimic, poa’ să ceară. Şi, conform legii prelungite, promulgate şi îndelung bibilite, să şi primească. Ceea ce n-au primit toţi regaliştii la un loc. Păduri, terenuri, parcuri, palate…

Sînt şi astăzi amărîţi, moştenitori direcţi, care stau cu cîte o bucată de hîrtie în mînă (citiţi titluri de proprietate) şi care nu pot să intre în posesia cuvenită, doar pentru că pe lumea asta există sămînţă de regi străini, conţi, baroni, grofi scăpătaţi, ce se dau pămînteni doar pentru a obţine…pămînt. Necuvenit.

Acum, aceiaşi oameni, care au îngăduit jaful, protestează. Ştiind prea bine că, dacă nu stopează legea retrocedărilor, tot mai mare va fi furtişagul. Pentru că apetitul e deschis, s-a văzut că se poate, iar încrengăturile mafiote nu mor niciodată. Nici chiar atunci cînd, din înalta societate fiind şi nemîncînd usturoi, gura tot le pute.
A lotru.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.