Ceasul comunismului este oprit la 12 și 7 minute

Deși pentru mulți clujeni este doar un simplu element de decor, „cubul” de pe Hala agroalimentarã din piața Mihai Viteazu este și un ceas. Și chiar un ceas special. Un ceas care aratã momentul cînd, de pe clãdirea Comitetului Central din București, a decolat elicopterul cu Ceaușescu: ora douãsprezece și șapte minute.

De 22 de ani, ceasul de pe Hala agroalimentarã din piața Mihai Viteazu indică ora fugii lui Ceaușescu: 12,07. Orologiul a fost oprit de unul dintre angajații Halei, un participant la evenimentele din decembrie ’89. Palko Mate Jozsef are acum 53 de ani, iar în decembrie 1989 era electricianul Halei.

”În 21 decembrie, cînd s-a tras în revoluționari, eram pe strada Horea. Eu cu un prieten l-am dus pe unul care a fost împușcat în cap la Policlinica cu platã de pe strada Mãloasa. Au venit cei care aveau cagule și i-au luat actele de identitate, iar pe noi ne-au amenințat cu armele. A doua zi am mers la serviciu. Cînd a fugit Ceaușescu am zis cã trebuie arborat drapelul, trebuie strigat libertate și trebuie oprit un ceas care sã rãmînã ca și o amintire. Fiind electrician de întreținere la Halã, reglam ceasul care nu mergea întotdeauna chiar bine. Am urcat pe Halã, am strigat libertate și am oprit ceasul la 12,07 și am luat cheia. De 22 de ani ceasul e oprit chiar la momentul în care Ceaușescu a fugit. Cred cã în toți acești ani ceasul a fost vãzut de milioane de oameni. Lumea se mirã cã aratã 12,07, dar nimeni nu știe ce reprezintã. Se uitã și zic: cine n-a reglat ceasul?”, spune Palko.

El crede cã ceasul de pe Halã ar trebui sã rãmînã un simbol al Revoluției. ”Eu m-am mai uitat la el, și mi-aș dori sã rãmînã un simbol. Timpul a mers înainte în Cluj. A mers cu speranțe. S-au schimbat multe, și în bine și în rãu, dar lucrurile bune nu se spun, se spun numai cele rele”, spune Palko. Deși în decembrie ’89 a participat la revoluție cu încredere și speranțã, acum este dezamãgit. ”În ’89 aveam un salariu de 3.087 lei, adicã 1.200 de dolari. Acuma sînt tot electrician și cîștig cam 250 de dolari, cu bonuri cu tot. Deci, dupã 36 de ani de muncã, am un salariu de patru ori mai mic decît aveam atunci. Nu regret nimic. Acum nu mai sînt împușcãturi. Acum sînt proteste pe fațã. Acum armele sînt mai sofisticate. Atunci te urmãreau doi și acum te urmãresc sute”, constatã el cu amãrãciune. Mai are o dorințã. „Acum, dupã 22 de ani, mi-aș dori sã predau cheia cuiva. Insã nu am cui”.

Cosmin PURIȘ