Ceaiul – între legendă şi adevăr

Termenul ceai desemnează la noi, în mod popular, atît planta cît şi băutura, dar şi alte tipuri de infuzii şi decocturi preparate din alte plante. În limba chineză, cuvîntul folosit este “cha”. Producţia de ceai continuă să crească în fiecare an în lume şi este estimată anual la aproape 5 milioane de tone. Kenya este ţara care produce aproximativ 65% din necesarul de ceai al lumii. Irlandezii sînt cei mai mari consumatori de ceai şi fiecare dintre ei  consumă circa 2,71 kg de ceai pe an.

Cea mai cunoscută clasificare a ceaiului este cea după gradul de oxidare a frunzelor, conform căruia există 6 tipuri de ceai: ceai alb, ceai galben, ceai verde, ceai oolong, ceai negru, ceai pu-erh. Deşi se consideră că ceaiul alb şi  verde sînt cele mai sănătoase, o ceaşcă de ceai oolong,  sau negru,  poate fi la fel de bună pentru că, în general,  fiecare  ceaşcă de ceai  conţine aceeaşi cantitate de antioxidanţi  ca 10 ceşti de suc de mere la un loc.

Dintre componenţii pe care-i conţine ceaiul amintesc: Teina, ce este un alcaloid asemănător cu cel care se găseşte în cafea, Taninul  şi  Uleiurile volatile.

Ceaiul a fost întrebuinţat pentru prima oară de chinezii din provincia Yunnan, folosindu-se atît la prepararea băuturilor cît şi a mîncărurilor. Planta de ceai îşi are originile în partea de sud-est a Asiei. Una dintre cele mai mari curiozităţi legate de ceai  este aceea,  că toate sortimentele provin din aceeaşi plantă, numită Camellia Sinensis.

Ceaiul are o istorie bogată şi complexă, ce datează de circa 5000 ani, de-a lungul cărora  găsim şi tot felul de intrigi politice, diviziuni sociale, dar şi  tradiţii culturale,  sau mistere legate de el. Conform legendei,  împăratul Shen Nung  se pregătea să bea apă fiartă sub un copac, dar cîteva frunze i-au căzut în vas şi apa s-a colorat în verde. Împăratul, curios, a decis să soarbă din băutură şi a fost foarte bucuros să descopere aroma, gustul delicios,  cît  şi efectul revigorant al ceaiului, devenind, astfel, primul băutor de ceai recunocut de pe Pămînt. “Adevărul” din spatele descoperirii ceaiului  este însă undeva între ştiinţă şi mitologie.     Prima dovadă scrisă despre ceai  datează din anul 350 d. H, cînd omul de ştiintă Kuo P’o a notat primele idei despre această băutură medicinală,  obţinută prin fierberea frunzelor de la diferite plante. În Enciclopedia Ilustrată a Omului Preistoric, publicată în 1978, K. Jelinek sustine că există dovezi arheologice conform cărora homo erectus consuma ceai. Cu aceste dovezi scrise este clar că ceaiul a fost o parte însemnată a culturii mondiale. În Europa, pentru prima oară, vom găsi relatări despre ceai în însemnările lui Marco Polo, Giovanni Batista Ramusio (1559) sau Maffei (1588).  Ceaiul va fi adus oficial la Amsterdam prin intermediul Companiei Indiilor Olandeze doar în prima parte a secolului al XVII-lea.

Metoda tradiţională de preparare a ceaiului  constă în infuzarea frunzelor de ceai direct în ceaşca de servire  sau în ceainic.

Tip de ceai                 Temperatura          Timp infuzare           Nr. infuzii

Ceai alb            65 – 70 °C        1–2 minute            3

Ceai galben        70 – 75 °C        1–2 minute            3

Ceai verde        75 – 80 °C        1–2 minute            4-6

Ceai oolong        80 – 85 °C        2–3 minute            4-6

Ceai negru        99 °C            2–3 minute            2-3

Ceai pu-erh        95 – 100 °C    nelimitat            mai multe

Alte plante        99 °C            3–6 minute            variază

Ceaiul are numeroase funcţii terapeutice,  bine cunoscute deja. Astfel , el curăţă arterele, ajută la slăbit şi constituie o bună terapie împotriva stresului. Nutriţioniştii îl recomandă celor cu colesterolul crescut, persoanelor cu obezitate, dar şi acelora care suferă de insomnii. Spre deosebire de cafea, ceaiul nu creşte tensiunea arterială şi nu excită sistemul nervos. Aşadar, pînă şi  cardiacii pot beneficia de pe urma acestor „licori sedative”, deoarece ajută la irigarea bună a  vaselor de sînge. Despre ceaiul alb specialiştii spun  că are cele mai multe proprietăţi anticanceroase şi că este util în cura  pentru slabit, iar despre cel verde că ar  preveni înfundarea arterelor şi că reduce riscul apariţiei tulburărilor  de memorie, dar  şi al atacurilor de panică  sau al crizelor de inimă. De asemenea, studiile arată că ceaiul verde poate fi de folos şi în tratarea problemelor  vezicii urinare, afecţiunilor stomacului  şi ale pancreasului. El este benefic şi pentru plămînii expuşi fumului de ţigară şi reduce riscul producerii atacurilor cerebrale.

Dr. Liana Monica Deac