Ce nevoi are fermierul român?

    Radu VIDA

Nu odată, mi-am exprimat rezerve în ceea ce priveşte realizarea anchetelor sociologice de la noi. Şi nu pentru că ele (anchetele) n-ar fi bune , ci pentru superficialitatea cu care sînt abordate. Şi, mai ales, pentru modul superfluu de dirijare a lor către marele public. În seria acestor neseriozităţi, făcute doar pentru scopuri manipulatoare, se înscrie şi recentul studiu de evaluare a nevoilor fermierilor, difuzat de Antena Satelor (RRA) şi, cică, citat de Agerpres.

Trecem peste faptul că nu se spune nicăieri cine a făcut studiul, la comanda cui şi, din acest motiv, ne permitem a-l comenta. Nu de alta, dar s-a anunţat că eşantionarea s-a făcut pe 150 de fermieri din sud, sud-est şi sud-vest-ul ţării, iar marja de eroare este de… 8%. Autorii (şi ei necunoscuţi) spun că – atenţie! – doar jumătate din fermieri îşi planifică plăţile către furnizori pe hîrtie şi nu pe calculator. Şi că doar 10 % dintre ei beneficiază de asistenţă de specialitate în planificarea activităţii. Pe de altă parte, 80% dintre respondenţi au nevoie de consultanţa unui expert pentru activităţi economico-financiare, dar şi pentru accesarea fondurilor europene şi subvenţii.
E clar?

Valuri-valuri de absolvenţi ai unor facultăţi inutile, oameni care nu ştiu altceva decît să învîrtă foile de hîrtie de pe o parte pe alta, s-au făcut consultanţi. Experţi agricoli, fără să ştie nimic despre acest important domeniu de activitate al omului. Locuiesc la oraş, sînt dispuşi să-şi deschidă tot felul de firme, chiar să se deplaseze la “faţa locului”. Şi să dea sfaturi. Să întocmească acte. Şi să încaseze bani.

Nu zic că şi această categorie de oameni îşi au rolul lor. Adică, realmente e nevoie de cunoaşterea hăţişurilor birocratice pentru a te apropia de fondurile dirijate de Bruxelles. E nevoie şi de ţinerea la zi a contabilităţii fermelor. Ba, nu zic, cîteodată, face bine să ştii cum, de unde şi cînd să obţii o subvenţie.

Dar, să fim serioşi! Acestea sînt nevoile fermierilor? La atît se reduce  bunăstarea şi fericirea lor? Poate că în Sud e aşa cum spune adînca cugetare a ministrului agriculturii, prof. univ. dr. ş.a.m.d. Valeriu Tabără. La o recentă vizită în Timiş afirma cu morga omului care ştie multe, că e bine că avem secetă (!). Că nici Banca Mondială (?) nu recomandă irigaţiile în pondere prea mare (?) Că produsele ţăranilor sînt mai sănătoase (?) Ne-am obişnuit însă cu bazaconiile ministrului remaniabil. Nu putem însă să ne obişnuim cu agricultura din Transilvania. Acolo unde pămînturile retrocedate au rămas fărîmiţate, unde populaţia este îmbătrînită, unde sute şi sute de hectare sînt abandonate, lăsate pradă ciulinilor şi mărăcinilor, acolo unde fermele adevărate de animale, practic, nu există, iar pescuitul a fost redus la o activitate sportivă de loisir, fără nici o legătură cu activitatea economică din domeniu.

E drept – şi aici dăm dreptate faimosului studiu anonim – că lipseşte planificarea. Că demonetizarea termenului a dus şi la o crasă ignoranţă în ceea ce priveşte proiecţia în viitor a actului agricol. Dar lipsesc utilajele performante, suprafeţele cu adevărat rentabile pentru o agricultură intensivă, institutele de cercetare în zootehnie şi cultura mare, asigurarea pazei recoltelor. Şi, în general, lipsesc banii! Şi mai lipseşte un ministru, dacă nu un întreg guvern, care să creadă cu adevărat în puterea agriculturii şi care să canalizeze puţinii bani pe care-i avem pentru sprijinirea dezvoltării acestui sector. E nevoie şi de biserici, şi de stadioane, şi de draci-laci şi beţi, dar e nevie de papa! Că circul… îl facem singuri.