Ce mîncăm? Cît bem?

radu vidaRadu VIDA

Nu vă pripiţi! Şi nu concluzionaţi, din titlul editorialului de astăzi, că vreau să fac pe nebunul! Şi nici să mă dau specialist.

Doar că…

Toată lumea discută despre… furajare. Fiecare dă sfaturi şi, tot al doilea se dă  mai „nutriţionist” decît vecinul de la IX. Evident că e o mare greşeală să ascultăm şi, mai ales, să urmăm indicaţiile acestor „specialişti”, cu atît mai mult cu cît o alimentaţie raţională – se ştie, nu? – este absolut necesară pentru funcţionarea normală şi cît mai îndelungată a organismului fiinţelor vii.

Aşadar: sfatul meu pare o tautologie, dar nu mă pot abţine: dacă aveţi probleme, nelămuriri sau, pur şi simplu, curiozitate în domeniu, apelaţi la adevăraţii specialişti! Ei sînt cei care studiază ani şi ani cele mai moderne căi de a ne menţine sănătatea şi a ne asigura o alimentaţie corespunzătoare nevoilor fiecăruia dintre noi. Totul trebuie personalizat. Şi, din această cauză, gura lumii e mai mult dăunătoare, decît folositoare.

E adevărat că şi în lumea ştiinţifică există ezitări, controverse, limite…

Ştim, bunăoară, că nu este bine să îngurgităm grăsimi. Dar organismul nu funcţionează făr’de ele. E rău să mîncăm pîine! Dar fără fibre  dăm de dracu’ şi nici mă-sa nu se dă la o parte cînd vine vorba să ne pună beţe în roate. Prea multă carne cauzează! Dar sîntem o specie care nu poate trăi fără proteine. Şi-atunci? Fiecăruia dintre semeni i s-a împuiat capul că sarea şi zahărul au efecte negative. Dar există, fără îndoială, şi reversul medaliei. Numai la garamaţă să nu ajungă!

Cea mai ciudată chestie e cu alcoolul. Toţi ştim că dăunează. Şi ne… inflamează. Dacă nu puşcă aici, dă în ciroză sau cancer, produce dependenţă, duce la accidente şi din om, te face neom. Ca să nu mai vorbim de cîte calorii conţine o… sutucă de şpir!

Şi cu toate acestea…

Alcoolul e sănătate curată, clamează un psiholog american. Cred că-i un pilangiu acest Charles Holahan, prof. şi dr. la Universitatea Texas din Austin, cum nu se există pe toată întinderea gîrlei Pacificului şi Atlanticului laolaltă! Cică a cercetat. Şi a concluzionat. Iar după 20 de ani a stabilit că musai, trebui să ţucsuim. Da’ cu intensitate maximă! O grămadă de voluntari la studiul ştiinţific al pisălogului! Semeni între 55 şi 65 de ani. 1824 de participanţi. Convivi. Puşi pe troscănit. Cei înrăiţi au murit… muuuult mai tîrziu decît cei care n-au pus strop de alcool în gură! Ba i-au întrecut în longevitate şi pe cei care doar aşa, moderat, mai bagă cîte un… zero cincizeci.  Acum, însă, urmează faza cea mai tare: motivaţia. Savantul spune că alcoolul poate fi un excelent „lubrifiant social”, iar comportamentele sociale sînt considerate esenţiale pentru menţinerea sănătăţii fizice şi mintale. Poţi să-l combaţi pe specialistul cu patalama?  Sau Internetu’? Nu!

Dar, indiferent de ce ne rezervă ştiinţa, nu există altă modalitate, decît să ne încredem în cei care, cu migală şi perseverenţă se apleacă asupra complexelor fenomene care se petrec în corpul nostru. Iar verdictul pentru fiecare este – cred cu tărie – moderaţia.

Nu cred că trebuie să-i îngăduim organismului nostru s-o ia razna. Dar şi dacă constatăm o disfuncţie, trebuie să apelăm la cei care, realmente, ştiu ce şi cum. Basmele şi legendele, chiar şi despre mîncare şi… beutură sînt bune ca hrană pentru suflet. Iar bancurile pe subiect – badijonaj la vreme de depresii.

Dar corpul, singurul templu pe care-l avem, cere respect.

În toate cele.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.