Ce majorări salariale vor românii pentru a rezista în fața creșterilor de preț

Creşterea accentuată a preţurilor din ultima perioadă de timp a afectat puternic puterea de cumpărare a românilor, astfel că, pentru o mare parte din populaţie, viața de zi cu zi a ajuns tot mai dificilă.

Un sondaj realizat de Frames, arată că peste 80% dintre români spun că inflaţia i-a afectat puternic şi numai 15% au reuşit să se descurce în actualul context. Cele mai mari bătăi de cap au fost legate de plata facturilor la utilităţi (gaze, energie, întreţinere), urmată de plata ratelor la bancă, în contextul majorării dobânzilor, și de creşterea preţurilor la alimente. De asemenea, românii mai sunt deranjați de creşterea preţurilor la carburanţi, scumpirea medicamentelor și a serviciilor.
Pentru majoritatea participanţilor la sondaj veniturile au ajuns insuficiente, astfel că numai 18% spun că le ajung încă banii pentru a-şi acoperi toate cheltuielile lunare. De asemenea, mult peste jumătate dintre dintre cei chestionaţi afirmă că nu au nicio rezervă financiară, sub un sfert au economisit între 1.000 şi 2.000 de lei, iar 14% au mai mult de 2.000 de lei.

Întrebaţi câţi bani ar vrea să ceară angajatorilor ca supliment salarial pentru a rezista scumpirilor, cei mai mulţi au optat pentru o sumă decentă. Astfel peste 60% dintre ei cred că o creştere salarială în jur de 1.000 de lei le-ar acoperi, măcar în parte, cheltuielile generate de inflaţie, în timp ce mai puțin de 20% au bifat varianta 1.000-1.500. lei, 11% pe cea între 1.500-2.500 lei, iar 4% vor peste 2.500 lei. De remarcat că doar 3% dintre cei chestionaţi spun că s-ar descurca cu o sumă între 500-1.000 lei, iar tot 3% au menţionat varianta 100-500 lei.
Întrebaţi ce ar face, dacă ar putea, să-şi crească veniturile aproape jumătate spun că şi-ar căuta un loc de muncă mai bine plătit, peste 21% ar căuta încă un loc de muncă / part-time / colaborare, 12% ar pleca din ţară, iar ceilalți nu au o soluţie.
Privind reconversia profesională, aprope jumătate spun că ar fi dispuşi să încerce o nouă meserie, în timp ce puțin peste 30% afirmă că nu mai sunt capabili de aşa ceva. Dintre cei interesaţi să îşi schimbe slujba, peste 70% ar participa la un curs de pregătire profesională,jumătate dintre ei ar prefera un curs gratuit şi numai 27% ar plăti pentru un program de pregătire.

La sondaj au participat angajați din 300 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut