Ce fel de preşedinţie ne dorim?

Ilie Călian

Vineri seara am ţinut, pînă tîrziu, ziarul “deschis” la pagina Ultima oră, presupunînd că Traian Băsescu va anunţa că i-a convo-cat pe liderii PDL la Cotroceni pentru a-i convinge să-şi dea de-misia din guvern şi să se organizeze alegeri anticipate. Aşi! Ne–am aflat, pentru a cîta oară!, în faţa aceleiaşi atitudini a lui Băsescu, de sfidare a Constituţiei: i-a convocat pe liderii PDL la o discuţie cu preşedintele popularilor din Parlamentul UE şi pentru a stabili o strategie de “comunicare” a PDL în actuala cri-ză politică. Ambele acţiuni ale lui Băsescu sînt înafara competenţelor sale constituţionale, întrucît nu are dreptul să se implice în “viaţa” internă sau externă a vreunui partid.

Noua sfidare a lui Băsescu m-a determinat să recapitulez temele de dezbatere publică actuală a partidelor din Opoziţie, în spe-ţă ale USL. Şi am constatat că niciunul dintre lideri nu a abordat chestiunea instituţiei prezidenţiale. Toată lumea strigă “Jos Băsescu! “, sătulă de implicarea dictatorială a acestuia în viaţa ce-tăţenilor. Ar fi momentul potrivit pentru a explica electoratului că tocmai statutul constituţional al instituţiei prezidenţiale, aşa cum este acum, permite accesul la puteri discreţionare a unei persoane cu astfel de înclinaţii. Pe scurt, avem nevoie de un preşedinte ales prin votul calificat al parlamentarilor şi, totoda-tă, de mecanisme mai simple prin care să nu i se permită niciunei persoane – preşedinte al republicii, preşedinţi ai Camerelor, prim-ministru – să deţină puteri pe care să le poată exercita dictato-rial.

Totdată, ar fi, poate, util ca o parte dintre locurile din Par-lament să fie alese la mijlocul mandatului. Un astfel de sistem permite modificarea majorităţii parlamentare şi penalizarea unui guvern contestat, fără a mai fi nevoie de presiuni ale “străzii”. Şi există, desigur, şi alte prevederi constituţionale care ar trebui modificate, astfel încît actul guvernării să fie mai uşor contro-lat şi sancţionat – nu în ultimul rînd, înlăturarea oricărei posi-bilităţi de traseism politic, de la consilierul local la primar, preşedinte de consiliu judeţean şi parlamentar, -,precum şi exclu-derea posibilităţii ca o persoană să facă parte simultan din Exe-cutiv (Guvern) şi Legislativ (Parlament).

Mi se va răspunde, poate, că, din punct de vedere tactic, acum pentru Opoziţie important este să fie un receptacol al tuturor ne-mulţumirilor celor care au ieşit în stradă şi să nu abată atenţia de la “urgenţa-ntîi” – alegeri anticipate. Poate că pentru mare parte a populaţiei e mai importantă soluţionarea problemelor presante de zi cu zi. Numai că mi se pare că este, totuşi, important să se ofere şi un scop ceva mai îndepărtat,  măcar celor care au ieşit în stradă nu doar împinşi de nevoi, ci şi de comportamentul celor care conduc ţara, începînd cu Băsescu, cei care au cerut “Demnitate!”. La urma  urmelor, protestele acestea au fost declanşate tocmai datorită comportamentului mîrlănesc, umilitor, al lui Băsescu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.