Cazuri de abuz sexual la minori, rezolvate prin call center 119

Aproape 60 de persoane au apelat la noul noul serviciu de call center destinat sesizării cazurilor de abuz împotriva copiilor – 119.

Pe parcursul primelor două săptămâni de funcționare în cadrul D.G.A.S.P.C. Cluj a dispeceratului acestui serviciu telefonic, au fost recepționate 57 de apeluri, marea majoritate a problemelor semnalate fiind deja soluționate. În același timp, trei dintre aceste cazuri, din care două legate de cerșetorie și unul referitor la violență în școală, sunt în curs de a fi soluționate de către specialiștii Direcției. Cele mai multe apeluri, respectiv 83,4% dintre acestea, au provenit de la persoane adulte, restul de la minori și profesioniști din domeniul social.

În ceea ce privește problemele soluționate, cele mai multe au vizat abuzul sexual, respectiv cel emoțional. Totodată, au existat apeluri care au semnalat nevoia acordării de consiliere psihologică, precum și două apeluri care au impus intervenția echipei mobile pentru verificarea, la fața locului, a stării de fapt sesizate.

Având în vedere noutatea acestui număr telefonic unic la nivel național, au existat și o serie de apeluri care nu au făcut obiectul de activitate al Tel Verde 119, respectiv apeluri efectuate în mod eronat și datorate, în special, curiozității legate de modul în care funcționează serviciul. „În ceea ce ne privește, am asigurat cadrul și dotările necesare pentru ca acest serviciu să poată funcționa optim. Ceea ce ne dorim este ca numărul unic 119 să fie cunoscut de cât mai mulți clujeni, astfel încât copiii să aibă o șansă în plus la o copilărie normală”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj. Reamintim faptul că, prin apelarea numărului 119, disponibil în toate rețelele publice de comunicații din România, pot fi raportate, în regim non-stop, toate cazurile de abuz, exploatare, neglijare și forme de violență asupra copiilor, inclusiv bullying, respectiv toate situațiile care nu necesită intervenția imediată a autorităților specializate din cadrul Serviciului de Urgență 112.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut