Către o Românie orwelliană?!

Ilie Călian

N-am luat în serios în suficientă măsură proiectul de lege propus de Liviu Dragnea, numit “Legea privind asigurarea toleranţei faţă de diferenţele de grup”, cunoscută drept “Legea antidefăimare”, întrucît mi s-a părut important şi suficient argumentul că ar însemna o suprareglementare juridică, prezentă deja şi în Codul civil, şi într-o lege cu caracter punitiv la adresa celor care promovează antisemitismul, rasismul, extremismele similare. Mi se păruse doar că Dragnea încearcă să stăpînească dezmăţul verbal al unora pe feluritele reţele de socializare. Şi semnalam imensa dublă gafă de tactică politică pe care o făcuse preşedintele PSD: pe de o parte s-a repezit împotriva unui fenomen greu de controlat fără a cădea sub acuzaţia de poliţie politică, iar pe de alta, a pierdut şansa de a lăsa în gura lumii un alt proiect aberant, acela propus de liberali, pentru pedepsirea bănească a celor care, chiar dacă au plătit o viaţă-ntreagă asigurările de sănătate, nu s-au gîndit să-şi facă din vreme nu ştiu ce analize medicale. În realitate, ambele proiecte mă provoacă să mă gîndesc la semnele creării unui stat totalitar. Am scăpat de Dracu’ şi dăm de tat-su: am scăpat de poftele de dictatură personală ale lui Băsescu şi ne îndreptăm spre un sistem de coşmar, ca în romanul lui Orwell, “1984”.

Ca şi cum n-ar fi fost suficiente aceste două proiecte legislative, iată că avem dovada a ceea ce poate face statul, atunci cînd i se dă nas prin felurite “legiuiri”: ANAF vrea să ia în stăpînire studiourile posturilor de televiziune la care li se zice “Antene”, confiscîndu-le, în proprietatea statului, în baza unei decizii de condamnare a lui Voiculescu. Dincolo de faptul că, înainte de a da ordinul de evacuare – în cinci zile! -, clădirile ar fi trebuit corect evaluate, ca să se vadă dacă valoarea lor este mai mică, egală sau mai mare decît valoarea prejudiciului care i se impută acestuia; dincolo de modul cum ANAF reacţionează împotriva Trustului Intact din punctul de vedere expus mai sus, apare o altă problemă: indiferent dacă este vorba despre o persoană fizică sau juridică, orice om cu bun simţ înţelege că nici măcar unuia care stă într-o garsonieră nu poţi să-i pretinzi – omeneşte şi “tehnic” – să-şi ia catrafusele şi să se mute în cinci zile, fără a-i provoca daune care nu au nimic de a face cu dreptul statului de a-şi recupera prejudiciile. Nu voi mai invoca principii de drept, întrucît este evident că avem de a face cu o josnică lovitură de interes politic. (Ca o “picanterie a situaţiei: cel care a semnat acest ordin, pentru un desant în forţă, este tocmai şeful ANAF pe care primul ministru Dacian Cioloş îl demisese şi a ajuns pe mîinile DNA. Ce să crezi?!) Nu voi invoca nici cazurile unor publicaţii şi trusturi de presă care au mari datorii la stat, dar ANAF n-a intervenit ca să le închidă – şi bine a făcut, în perspectiva literei şi spiritului Constituţiei României şi a reglementărilor europene. Nu voi invoca nici aiureala de azi cu “jmecheriile” legale ale insolvenţei şi falimentului, care provoacă pagube enorme şi bugetului de stat, şi bugetelor firmelor partenere celor în cauză. Problema este simplă: nu este doar un simplu abuz al ANAF împotriva unei unităţi de producţie, care o fi ea. Este limpede pentru orice om cu mintea limpede că aici este vorba de un abuz de poliţie politică, împotriva libertăţii presei: dorinţa, anticonstituţională, de a suprima o “publicaţie” tocmai într-un an dublu electoral. Cu ceea ce spune “Antena 3” poţi să fii de acord sau nu: dacă nu-ţi place treci pe alt canal, aşa cum, dacă nu îţi place alt post t.v., treci la “Antena 3”. Nu “sar în ajutorul” celor de la “Antena 3” din simplă solidaritate de breaslă, ci pentru simplul fapt că ne aflăm în situaţia în care, prin mijloace măcar abuzive, s-a atacat libertatea presei.

Să revenim la proiectul de lege al lui Dragnea. Nu mă sperie aiureala cu defăimarea. Defăimarea este o problemă subiectivă: în ultimă instanţă, oricine se poate considera ofensat şi defăimat de ceea ce spune un altul. Dacă e vorba despre minciuni, codul civil este clar. Dar dacă e vorba despre opinii, păreri, adică despre judecăţi de valoare – că şi defăimarea este o judecată de valoare! -, înseamnă că nu mai poţi face judecăţi de valoare?! Desigur, judecăţile de valoare, sau opiniile, pot fi corecte sau greşite – depinde, adesea, din ce unghi priveşti. Nu mă gîndesc, neapărat, la problemele pe care o astfel de lege le-ar provoca libertăţii de expresie, în primul rînd libertăţii presei, pentru că, aşa cum am spus, profesioniştii presei nu vor fi decît întărîtaţi şi vor deveni şi mai “periculoşi”: ştiu ei cum… Dar v-aţi gîndit că Liviu Dragnea va scoate înafara legii genuri literare “defăimătoare” precum pamfletul, satira, comedia, epigrama – sau caricatura, ori pantomima, ba chiar şi unele specii folclorice?! Mai mult: vor sta sub semnul defăimării unele rezultate ale cercetărilor din diferite ştiinţe sociale, de la sociologie la economie şi istorie. În fine: cum stăm cu potenţialul de calomnie şi defăimare pe care îl reprezintă circul pe care îl face permanent DNA cu mascaţii şi cătuşele?!

Dar ceea ce este mult mai grav este faptul că Dragnea propune înfiinţarea, pe lîngă Consiliul pentru Combaterea Discriminării, un “organism” specializat, care ar avea de la bun început în subordine indirectă felurite instituţii ale statului, Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei, compus din 14 inşi numiţi politic. Acesta ar fi mult mai periculos decît fosta cenzură comunistă, care se rezuma la mass-media: ar ajunge să impună programe şcolare şi capitole de manuale, să controleze toată presa posibilă şi imposibilă, cinematografia, teatrul, muzica, filmul, şi, cum spuneam, chiar toate ştiinţele sociale. Nu sînt convins că Dragnea se va fi gîndit la toate astea, atunci cînd, bănuiesc, a acceptat sugestia de a deveni campionul “Corectitudinii politice” – sau dacă va fi priceput scopurile ascunse ale unei astfel de legi. Dar a rasolit-o aşa de rău, încît nu ştiu cum o va drege pînă la alegeri.