Câți angajați și-au schimbat slujba în pandemie

Un salariu mai bun, disponibilizările sau volumul prea mare de muncă au fost principalele motive invocate de cei care și-au căutat un alt loc de muncă în ultimii doi ani, iar circa o treime au plecat din cauza concedierilor.

Cinci din 10 angajați și-au schimbat jobul cel puțin o dată în ultimii doi ani, iar 40% dintre ei spun că nu și-au mai schimbat slujba dinainte de 2019, decizia lor fiind motivată de o nevoie crescută de stabilitate în contextul creat de pandemie și de implicațiile economice care i-au urmat. În 2020 și 2021 circa 30% dintre angajați și-au modificat profilul profesional, iar anul 2022 a adus curajul de a încerca un nou job pentru 20% dintre participanții la un sondaj derulat de eJobs.

Rezultatele analizei mai arată că 40% dintre cei care și-au schimbat jobul în ultimii doi ani au fost motivați de un salariu mai mare, 14% spun că nivelul de încărcare la locul de muncă îi depășea, iar 12% au vrut să lucreze într-un alt domeniu de activitate, pentru că nu le mai plăcea ce făceau. Pe de altă parte, 27% au fost nevoiți să plece din companie pe fondul unui val de disponibilizări, iar pentru 3% motivul a fost legat de refuzul primit de la angajator de a lucra de acasă.

Aproape jumătate (41%) dintre respondenți declară că noul loc de muncă a presupus și o promovare, 49% lucrează pe aceeași poziție, iar pentru 11% mutarea a însemnat o retrogradare la nivel profesional. Cu toate acestea, 7 din 10 salariați au acum un venit mai mare decât cel anterior.

Rezultatele sondajului trasează premisele unei perioade care ar putea aduce un val semnificativ de fluctuație a personalului, în condițiile în care 35% dintre respondenți își caută în mod activ un nou loc de muncă și aplică la joburile nou apărute în piață, 44% urmăresc ce poziții scot angajatorii pe platformele de recrutare, însă nu aplică deocamdată și doar 21% sunt complet mulțumiți de locul de muncă actual și nici nu aplică, nici nu urmăresc oportunități de angajare.

Principalele criterii pe care le au în vedere cei care iau în calcul să-ți schimbe slujba sunt obținerea unui salariu mai mare (47%), să poată lucra de acasă (21%), să intre într-un domeniu mai stabil decât cel în care lucrează în prezent (11%), să aibă mai multe beneficii extrasalariale (8%), să aibă o poziție mai bună decât cea curentă (7%) sau să se poată reloca în afara țării (2%).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut