Catedrala din inima Clujului

O clădire, o instituție sau chiar o persoană însumează adeseori mult mai multe trăsături decât cele înscrise doar într-un registru de natură fizică, cuantificabil în dimensiuni, cifre sau ani. Reprezentativitatea și simbolismul ocupă un loc central, fundamental în existența și istoria unui edificiu, a unui organism instituțional și chiar a unui om. Este cazul Catedralei Ortodoxe din Cluj, biserică emblematică de la ale cărei începuturi s-au scurs 100 de ani, un secol de istorie care a împletit parcursul ei cu cel al comunității ortodoxe românești din capitala Transilvaniei, atât în momentele de bucurie cât și în clipele de criză sau deznădejde.

Pentru a marca cei 100 de ani de la punerea pietrei de temelie (7 octombrie 1923) și 90 de ani de la sfințirea Catedralei (5 noiembrie 1933), Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat o serie de evenimente dedicate acestor momente de referință pentru Eparhia renăscută în anul 1921. Slujirea liturgică din data de 5 noiembrie 2023, care i-a avut în centru pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului și pe Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost completată și de evenimentul cultural-editorial organizat la Muzeul Mitropoliei Clujului în seara zilei de joi, 2 noiembrie 2023, prilej cu care au fost lansate volumele „Catedrala Ortodoxă din Cluj (1923-2023). 100 de ani de la punerea pietrei de temelie” și „Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului (1973-2023). Întâiul episcop-vicar”.

În spatele datelor înscrise în paginile celor două cărți, cum de altfel se întâmplă și atunci când ne referim la zidurile Catedralei, stau istorii personale, aspirații, vise dar și lacrimi sau broboade de sudoare, căci edificiul care își înalță astăzi turlele spre cer însumează nu doar dorința și strădania Episcopului Nicolae Ivan (1921-1936), schițele și proiectele arhitecților George Cristinel și Constantin Pomponiu, tușele și culorile pictorilor Anastase Demian și Bogdan Catul ci și dorința (neîmplinită) Mitropolitului Andrei Șaguna, cel care proiectase ideea reînființării unei episcopii ortodoxe la Cluj și construirea unei catedrale menită a șterge stigmatul „expulzării” extra muros a singurului edificiu de cult ortodox din Cluj la acea dată: Biserica din Deal (construită între anii 1795-1796).

Gândit și dorit chiar din anul 1919, atunci când Nicolae Ivan, la acea dată încă arhimandrit, punea bazele Consistoriului și demara complexul proces al reactivării unei Episcopii Ortodoxe la Cluj, lăcașul de cult proiecta și însuma numeroase simboluri arhitectonice, artistice și naționale, „sincretismul” acestor elemente distincte marcând edificarea unui lăcaș de cult unic, recognoscibil și reprezentativ. Frumusețea arhitectonică și artistică, îmbinare armonioasă a stilului neo-bizantin cu cel neo-românesc și brâncovenesc, a fost dublată de simbolistica națională, Catedrala întruchipând materializarea și împlinirea aspirațiilor românești de veacuri. Deloc întâmplător, hramul ales a fost „Adormirea Maicii Domnului”, opțiunea transpunând atât binecunoscuta evlavie a românilor ardeleni către Născătoarea de Dumnezeu cât și respectul și omagiul adus eroilor români căzuți în Primul Război Mondial pentru eliberarea Transilvaniei și împlinirea visului de unitate.

Catedrala, în secolul de istorie scurs de la începuturile construirii ei, a trecut prin zbuciumații ani ai celui de-al Doilea Război Mondial și ai raptului teritorial petrecut în urma Dictatului de la Viena din 1940, fiind „cetate tare” pentru episcopul Nicolae Colan (1936-1957), a cunoscut tulburele decenii ale regimului comunist, lăcașul de cult fiind locul de libertate pentru vlădica Teofil Herineanu și ceilalți credincioși deciși să înfrunte doctrina comunistă atee și a experimentat tensiunile zilelor din decembrie 1989, fiind locul de unde a răsunat pentru prima dată într-un spațiu public rugăciunea „Tatăl nostru”. Dar paginile nu au fost tot timpul întunecate, dimpotrivă.

Catedrala și-a primit cu demnitate Regii, Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I fiind prezenți la numeroase evenimente definitorii pentru edificiul de cult, atât înainte de 1947 cât și după Revoluție, urmele trecerii lor nerămânând marcate doar fotografic sau scriptic (pisanie, hrisoavele și actele comemorative din 1923, 1933, semnături pe Sfânta Evanghelie etc.) ci și material, marele policandru fiind, ca exemplu, o donație a Regelui Carol al II-lea. Catedrala a găzduit ceremonia și slujba de ridicare a Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului la rang de Arhiepiscopie, evenimentul din 9 septembrie 1973 marcând și alegerea primului episcop-vicar în persoana lui Justinian Chira Maramureșanul. Întronizarea, în acea zi, a Arhiepiscopului Teofil Herineanu nu marca împlinirea vreunui „capriciu”, momentul consemnând reînnodarea unui fir istoric: Arhiepiscopia și Mitropolia de la Feleac (de la întemeierea căreia se împlinesc anul acesta 535 de ani) și Episcopia de la Vad, întemeiate de către voievozii moldoveni la finele secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea și care au dăinuit până în veacul al XVII-lea, își „reluau”, simbolic, locul cuvenit în diptice.

Catedrala a fost locul în care, la 25 martie 2006, zeci de mii de credincioși au asistat la întronizarea Arhiepiscopului Bartolomeu Anania ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, momentul marcând, definitiv, istoria bisericească a acestor părți ale Transilvaniei.

Catedrala, astăzi principalul altar de slujire și amvon al Arhiepiscopului și Mitropolitului Andrei, rămâne un organism viu, un loc în care schimbările și înfrumusețările materiale, așa cum este cazul proiectului de repictare în tehnica mozaicului (demarat în anul 2002), sunt înmiite de aceleași schimbări și înfrumusețări, de această dată ale sufletelor celor care-i trec pragul.

În căutarea noastră zilnică de a ne adăpa din izvorul liniștii și al bucuriei, mulți dintre noi, clujeni și nu numai, am urcat de nenumărate ori treptele Catedralei Ortodoxe din inima Clujului, catedrala sufletelor noastre, descoperind importanța acestei moșteniri spirituale ce nu a încetat a fi o candelă vie în care flacăra rugăciunii zilnice nu s-a stins niciodată. Este o dovadă a unui permanent exercițiu anamnetic prin care ne aducem aminte de toți cei care au contribuit la realizarea măreței catedrale din inima Clujului, capitala spirituală și culturală a Transilvaniei, precum și de întâi-stătătorii Eparhiei Clujului ce s-au îngrijit de dinamizarea misiunii creștine în toată această perioadă, sub aspect administrativ-bisericesc, misionar–social, cultural sau spiritual.

Acum, la 100 de ani de la punerea pietrei de temelie și 90 de ani de la sfințire, Catedrala Mitropolitană este o inimă puternică, caldă și primitoare a Clujului, o moștenire a trecutului pentru viitorul nostru.

Pr. Cornel COPREAN

Dr. Paul Ersilian ROȘCA