Catastrofă de proporții la Johannesburg. Zeci de morți

Cel puţin 74 de persoane, între care 12 copii, şi-au pierdut viaţa în noaptea de miercuri spre joi într-un incendiu declanşat într-un imobil la Johannesburg, potrivit unui ultim bilanţ anunţat de autorităţile sud-africane, citate de AFP.

Focul a distrus un imobil cu patru etaje din centrul oraşului.

Incendiul a izbucnit miercuri noaptea, din cauze încă necunoscute, şi a fost deja stins. Joi dimineaţa, pompierii căutau în continuare alte victime, iar poliţia blocase accesul în zonă.

Salvatorii au găsit cadavrele a 24 de femei şi 40 de bărbaţi. „Alţi zece rămân neidentificaţi pentru că gradul de calcinare nu permite identificarea”, a spus Thembalethu Mpahlaza, şeful serviciului criminalistic al provinciei Gauteng, care reuneşte Johannesburg şi capitala Pretoria.

Un bilanţ anterior indica 73 de morţi, iar rămăşiţele unui copil cu vârsta sub doi ani au fost deja găsite.

Aproximativ 60 de răniţi au fost transportaţi spre mai multe spitale din regiune. Operaţiunile de salvare şi căutare erau pe cale să se încheie spre seară.

Preşedintele Cyril Ramaphosa a deplâns o „tragedie imensă” cu acest dezastru care se numără printre cele mai mortale incendii de clădiri din lume din ultimii 20 de ani şi al cărui bilanţ îl depăşeşte acum pe cel de la Turnul Grenfell (72 de morţi) în iunie 2017 la Londra.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut