Casa Jocului şi Cântecului Popular la Gherla

A devenit tradiţie în municipiul Gherla ca în fiecare an, în plină toamnă, Casa Municipală de Cultură să organizeze spectacolul folcloric „Casa Jocului şi Cântecului Popular”.

Zilele trecute s-a umplut din nou sala mare a instituţiei culturale din centrul oraşului, unde am asistat la un adevărat regal folcloric, aşa cum vedem în ultimii 25 de ani în fiecare noiembrie. Programul serii a inclus atât cântece şi dansuri populare, cât şi piese instrumentale, iar aici neapărat trebuie să scoatem în evidenţă evoluţia celor opt copii, care au format Grupul de viori condus de Emil Mihaiu, tot el dirijând şi taraful „Ardealul”, care a acompaniat interpreţii de muzică populară. Ultimii sunt cu toţii cursanţii secţiei canto popular Gherla a Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, coordonaţi de cunoscutul interpret de muzică populară Ioan Dordoi. Merită să-i enumerăm, fiindcă ei au dus greul reprezentaţiei: Petru Ţentian, Ovidiu Varian, Delia Iuşan, Bogdan Găbudean, Maria Leoca, Daniela Georgiu, Gheorghe Puian, la care neapărat trebuie să o adăugăm pe tânăra solistă Larisa Gurzău, în vârstă de doar 11 ani, ea afirmându-se şi la instrument în Grupul de viori. Alături de aceste adevărate talente ale muzicii populare din localitate, în cadrul spectacolului au mai evoluat pe scenă micii jucăuşi ai Ansamblului de dansuri populare „Ardealul” al Casei Municipale de Cultură Gherla, conduşi de Ioan Miheştean. Ei au susţinut un program de dansuri populare de pe Someş şi din zona Năsăudului.

Publicul gherlean a avut ocazia să-i vadă la lucru pe artiştii care constituie viitorul folclorului de pe meleagurile noastre, iar concluzia este: nu ducem lipsă de talente, muzica populară se află în mâini bune. Aceste spectacole ar trebui repetate aproape lunar, fiindcă progresul este vizibil an de an, iar succesiunea evoluţiilor pe scenă a mesagerilor folclorului nostru ar fi numai şi numai în beneficiul lor. Aplauzele frenetice ale spectatorilor stau dovadă în acest sens.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.