Casa în care s-a născut Carol Popp de Szathmári, strada Iuliu Maniu nr. 17

Cotidianul „Făclia” continuă, în ediţia de azi, suita de articole în care sunt prezentate clădiri şi monumente remarcabile din Cluj-Napoca, legate de viaţa unor ilustre personalităţi ale istoriei şi culturii transilvănene. Suita este dedicată Anului European al Patrimoniului Cultural, a cărui deviză este „La confluenţa dintre trecut şi viitor”.

Talentat pictor, „părintele” acuarelei moderne, grafician, primul fotograf de front din lume, în timpul Războiului Crimeii, ruso-turc (1853-1856), apoi din Războiul de Independenţă a României (1877-1878), unul dintre primii zece artişti fotografi din Europa, documentarist, Carol Pop de Szathmári s-a născut la 11 ianuarie 1812 la Cluj, în casa de pe strada Iuliu Maniu nr. 17.

Atras mereu de pitoresc, de lucruri făcute cu migală, de fermecătoare decoraţii arhitecturale sau vestimentare, artistul a fost un observator minuţios al lumilor din jurul său, un excelent portretist, dar şi martor al multor evenimente epocale.

Artistul a strâns fotografiile făcute în timpul Războiului Crimeii într-un album realizat de el în doar câteva exemplare, pe care l-a oferit, personal, reginei Victoria a Marii Britanii, împăratului Franz Joseph,împăratului Napoleon al III-lea, sultanului şi regelui Victor-Emanuel al II-lea al Sardiniei. Societatea Fotografică din Paris a anunţat, atractiv şi profesionist, sosirea lui Carol Popp de Szathmári în Franţa şi primirea sa de către împăratul Napoleon al III-lea.

Carol Popp de Szathmári a lucrat pentru principii Ghica, Bibescu şi Cuza. Fascinat de lumea orientală, a efectuat mai multe călătorii la Constantinopol, dar de două ori – 1860 şi 1864 – în suita oficială a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A schiţat întâlnirea lui Cuza cu sultanul Abdul-Medjid I, în prezenţa lui Fuad Paşa. Evenimentul de la Palatul Imperial „Dolmabahce” a fost relatat pe prima pagină a săptămânalului francez „Le Monde illustré”, din 23 iulie 1864, care a reprodus crochiul realizat de Carol Popp de Szathmári.

Avea 65 de ani când a început Războiul de Independenţă a României, din 1877, dar nu a ezitat să plece pe front. A însoţit cartierul general al Regelui Carol I, alături de fotografii Franz Duschek, Pieltz, Reiser, de pictorul Nicolae Grigorescu, dar şi de serviciul fotografic de pe lângă echipa de sanitari ai Armatei, condusă de medicul Carol Davila. Imaginile de pe front au fost adunate în albumul intitulat „Suvenir din Resbelul din 1877-1878”.

A mânuit primul dagherotip din România, cumpărat în 1840, de Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, la sugestia inginerului Petrache Poenaru – inventatorul care a brevetat primul stilou din lume, la Viena, apoi la Paris, cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit”. În noiembrie 1848, Carol Popp de Szathmári a executat prima calotipie din ţara noastră, pe o coală de hârtie sensibilizată, pe care a fotografiat un Cupidon, zeul dragostei şi afecţiunii.

Atelierul din Bucureşti al artistului Carol Popp de Szathmári se afla pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei de azi) – arteră numită astfel pentru că era pavată cu trunchiuri de copaci, precum un pod -, vis-a-vis de Biserica Sărindar.

Carmen FĂRCAŞIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.