CAS…us belli*

Cititorii noştri fideli, care urmăresc coloanele ziarului nostru au avut ocazia să vadă un material despre aiureala anticetăţenească de la Casa de Asigurări de Sănătate Cluj. Acolo, unde mi-am pierdut cam tot atîta timp cît mi-ar fi luat o călătorie cu trenul de la Cluj la Bucureşti. Am fost blînd în articolul cu pricina. Dar, cu toate acestea am fost convocat la sediul din str.Constanţa nr. 5. Preşedintele CAS şi director general, doamna Emilia Groza şi purtătorul de cuvînt al instituţiei, doamna Crina Grozav, ţineau să-mi spună ce şi cum despre o zi anume, despre care habar n-ar fi avut că există, dacă nu s-ar fi scris la ziar…

IMG_20150603_0001Totuşi, înainte de orice analiză „pe text” trebuie să dau o veste bună tuturor locuitorilor judeţului Cluj:
Asiguraţii care solicită validarea acestei calităţi o pot face pe email: relatiipublice@cascluj.ro; prin fax la nr. 0264530597; prin poştă la adresa CAS Cluj – Cluj-Napoca, str. Constanţa nr. 5.
Sigur, după ce s-a plătit suma aferentă la Trezorerie sau Poştă, s-a făcut o cerere şi alte nimicuri (pe care le găsiţi pe site-ul instituţiei), care nu mai contează faţă de situaţia umilitoare în care se regăsesc solicitanţii care vin direct la sediul CAS.
Recunosc spăşit: n-am ştiut! Această facilitate a fost anunţată pe te miri unde, la o conferinţă de presă fără… ziarişti. Spun asta pentru că în presa locală asemenea informaţie n-a apărut. Mi s-a spus că s-a comunicat acest lucru „acum 2 sau 3 ani” (?)

Mărturisesc, dragi cititori, că n-am stat în faţa celor două doamne ca un şcoler tras de urechi pentru că şi-a greşit tema de casă. Mi s-a spus, spre exemplu, că funcţionarii CAS „nu taie frunze la cîini”. Din nou trebuie să-mi plec chelia şi să spun că, da, am greşit! Prin preajma unităţii nu s-au aciuat animale jegoase, iar clorofila creşte nebună, în voie, pe tot perimetrul exterior administrat de CAS. Dar, trebuie să spun că, tocmai pentru că nu se ocupă de… furajarea cîinilor comunitari, funcţionarii de aici hrănesc cu „vorbe grele” pe aproape toţi cei care le calcă pragul. Aşa, să fie! Să ştie bădiucul cine-i şef, la oraş! Şi cine este un amărăştean, venit din cine ştie ce sat pentru a obţine o confirmare a… confirmării plăţii către CAS şi a vestitei ştampile, care nu se… pune, decît după chinul aferent şi escaladarea a două etaje (cam. 219).

Mi s-a mai spus (tot în defavoarea celor scrise de mine) că situaţia actuală e dată de lipsa de personal, asta pentru că a intervenit problema cu „Cardurile de sănătate. Carduri care, nu-i aşa?, trebuie distribuite. Pot să fiu de acord şi cu această explicaţie, doar că mizeria de la Cam. 3 şi 1B a existat din totdeauna. Cînd nici nu visam la carduri, am semnalat conducerii CAS de neregulile de aici. Şi, recunosc, din nou, e un viciu de sistem. O prelungire citoplasmatică a birocraţiei bucureştene, care generează şi mai multă birocraţie.

Sigur că nu se va schimba nimic. Atîta doar că, în cazul în care veţi folosi adresarea… indirectă (email, poştă, fax) veţi puteam merge la… Bucureşti via Roma, să zicem, pînă veţi primi răspunsul. Dar, dacă vrem să îndreptăm cîte ceva, le recomand medicilor, care au dubii în legătură cu situaţia de asiguraţi a pacienţilor, să citească palpitanta pagină http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html
Asta în loc de telenovela miliţistă din chiar timpul discuţiei mele cu cele două distinse doamne. Cînd, realmente, a năvălit un om în sala de consiliu şi, iute la mînie, a întrebat:

„Cine-i şef aicea?!
„Eu, a spus doamna preşedintă Groza, dar vă rog să ne lăsaţi pentru că avem treabă”.
„Dar eu vă sparg geamurile numai să vină poliţia să vedem…”

Era unul din cei cărora li s-a acrit să stea 4 ceasuri. Era abia ora 10,30 şi nu se întrezărea nimic la ghişeele unde avea omul treabă cu „cardul de sănătate”. Pe care, evident, nu l-a primit prin poştă, prin medicul de familie, prin redistribuire, prin CAS, prin…
Mi s-a vorbit îndelung şi de dorinţa conducerii de aici de a face şi drege. Ceea ce ne dorim şi noi, cu toţii. Şi punem “punct”, aici, unei dispute care nu de cuvinte fără conţinut are nevoie. Ci de acţiuni concrete, arătînd respect faţă de contribuabil.

R. ot PETRID
(pt.conf. Radu VIDA)
* Motivul de război (lat. orig.) de la CAS e unul singur: dispreţul ancestral al unui ins un pic mai şcolit faţă de gloata adunată la uşa lui. Chiar dacă se dă „popular”, tot nu-i poţi scoate din cap că el)ea a venit aici de bună voie, că e plătit de către cei care, umili, se aliniază la coada atît de urîtă de imaculatele gulere jegoase şi funcţionăreşti, totodată.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.