Cartel ALFA cere anularea închiderii termocentralelor

Confederația sindicală Cartel ALFA afirmă că, în plină criză a energiei, se doreşte promulgată prin Ordonanță de Uregență, prin care guvernul a stabilit închiderea termocentralelor pe cărbune, fără a avea cu ce să le înlocuiască.

Confederația afirmă că, în 2021 s-au închis 1.700 MW capacităţi de producţie, iar în acest an se opresc încă 600 MW, iar România importă în orle de vârf circa de 3.000 MW, la preţuri foarte mari. Cartel ALFA atrage atenția că statele membre ale UE care au capacități de producere a energiei electrice pe bază de cărbune au decalat termenele pentru oprirea acestora, iar Polonia și Germania au stabilit că vor continua să producă energie electrică pe bază de combustibili solizi până în 2040, respectiv 2049. Confederația afirmă că susţine eliminarea treptată a utilizării combustibililor fosili pentru a combate criza climatică, însă solicită modificarea de urgenţă a proiectului de ordonanţă privind decarbonizarea, modificarea termenelor şi adoptarea unui calendar clar de închidere treptată a capacităţilor, în corelaţie strictă cu pornirea efectivă a altor capacităţi de producere de energie.

Cartel ALFA afirmă că, în caz contrar, ”va formula o plângere penală împotriva membrilor guvernului care vor semna OUG de decarbonizare, pentru subminarea economiei naţionale şi lezarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut