Cartea de filosofie. Raţiune şi voinţă de raţiune

La finele anului trecut, Editura Academiei Române a tipărit cartea profesorului Andrei Marga, Raţiune şi voinţă de raţiune (EAR, Bucureşti, 2017, 324 p.). Este o carte de evaluare a moştenirii intelectuale (Virgil Bărbat, Liviu Rebreanu, Constantin Brâncuşi, D.D.Roşca, Lucian Blaga, Eugen Lovinescu, Constantin Noica, Adrian Marino), în care se explicitează, totodată, opţiunile filosofice proprii autorului în peisajul filosofiei epocii noastre (Habermas, Rorty, Toulmin, înainte de toate) şi se fac aplicaţii ale filosofiei „pragmatismului reflexiv”, la a cărei articulare se află angajat Andrei Marga, într-un şir de chestiuni (absolutul, răul, realitatea, complexitatea, sensul, identitatea, praxisul, unitatea morală a vieţii). Cartea conţine şi contribuţiile majore, evidenţiate de scrierile de până acum ale lui Andrei Marga în profilarea „gândirii critice”, istoria filosofiei contemporane, teoria argumentării, conceperea tranziţiei, filosofia religiei, lămurirea reformelor necesare ale educaţiei, geopolitică şi configurarea strategiei internaţionale, construcţia vieţii publice. Carte de interpretare, Raţiune şi voinţă de raţiune este, în acelaşi timp, o carte de construcţie filosofică şi de înnoire de perspective. Spicuim, în cele ce urmează, din consideraţiile autorului, relevate în prefaţa volumului, care oferă exerciţii lămuritoare asupra conceptelor şi a modului de abordare.

„Reluând în titlul unei cărţi formula celebră al lui Fichte, ce a legat „raţiunea” şi „voinţa de raţiune” într-un moment de lansare istorică a comunităţii sale şi a umanităţii, eşti obligat din capul locului la explicaţie. De ce, în definitiv, asocierea celor două? Explicaţia generală ar avea trei ramuri. Prima ar spune că, oricât am căuta, nu avem alternativă mai bună la punerea vieţii sub semnul raţiunii şi la a încerca să facem faţă diferitelor oferte de raţionalitate ce ne asaltează, sesizându-le sensul. A doua ar invoca faptul că societatea modernă, în care trăim este una care leagă „viaţa izbutită” de raţiune şi de voinţa de a o întruchipa în cunoştinţe şi acţiuni. A treia ne-ar aminti că nu mai puţin celebrul autor al formulei ce identifică raţiunea cu voinţa de raţiune a gândit cu toată energia ce au de făcut oamenii – compatrioţii săi, ceilalţi oameni, nu doar pentru a trăi, ci pentru a trăi uman.(…) În prima parte a cărţii de faţă evoc moştenirile pe care le-am absorbit, uneori împărtăşindu-le, alteori polemic, în propria formare. Faţă de cei a căror operă ne-a alimentat cu teme şi ne-au stimulat avem oricând datoria recunoştinţei. O exprim pe calea unor analize precise ale operei lor întregi sau a ceea ce am folosit din aceasta în scrierile pe care le-am elaborat şi din care se lasă profilată moştenirea de care am beneficiat.

În afara epigonismului mărunt şi a hagiografiei de ocazie, nimeni nu rămâne, însă, doar la ceea ce a moştenit. De aceea, în partea a doua, evoc, de asemenea, afilierile care au marcat traseul personal spre profilarea unei abordări filosofice proprii – pragmatismul reflexiv. Convingerea mea este că cel mai bun omagiu ce se poate aduce celor de la care ai învăţat este să iei pe cont propriu ceea ce aceştia au lăsat.

În a treia parte pun în relief o seamă de concepte caracteristice filosofiei pe care o reprezint. Intuiţia de bază a pragmatismului reflexiv este că realitatea, oricât de copleşitoare ar fi, are până la urmă anumite chei, una dintre acestea fiind acţiunile fiinţelor umane. Aceste acţiuni sunt diversificate după sensul şi structura lor şi conferă sens anumitor cunoştinţe, ce se diversifică la rândul lor şi depind de aplicări reflexive”. Potrivit autorului, ,,filosofia devine astfel pragmatism, căci semnifică realitatea prin acţiuni, iar cunoştinţele prin consecinţe, iar acest pragmatism este reflexiv, căci recunoaşte o multitudine de acţiuni diferite după sensul şi structura lor şi le aduce sub controlul reflexivităţii.(…) Filosofiile se supun, la rândul lor unor teste specifice. Unul dintre acestea este capacitatea de a conduce analize factuale cu mai mult succes decât concurentele lor, într-un cuvânt „productivitatea” în astfel de analize. De aceea, partea a patra, ultima a cărţii de faţă, cuprinde aplicaţii ale pragmatismului reflexiv, de natura analizelor „materiale” pe care le-am realizat” – mai subliniază profesorul Marga.

,,Hegel ne-a obişnuit cu observaţia că spiritul este viu câtă vreme înnoieşte, iar înnoirea este semnul vitalităţii. Aşa stând lucrurile, o cultură care aduce în scenă noi abordări, noi sistematizări, noi perspective îşi confirmă existenţa şi şi-o poate afirma.(…) Filosoful care nu-şi recunoaşte antecesorii, adică ignoră moştenirile pe care stă, este indecent, filosoful care rămâne la ceea ce s-a moştenit nu-şi merită titlul. Nu este adevărat că în filosofie nu este nimic nou sub Soare. Dar dacă este ceva nou, aceasta se datorează unor asemenea iniţiative”.

Sub semnul acestor convingeri se află volumul de faţă. (Din Andrei Marga, Raţiune şi voinţă de raţiune, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017, 324 p.).

A consemnat Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro