Carte cu miros exotic de marțipan si cuceritoare pentru cititor

* Radu Țuculescu – Femeia de marțipan, roman, Ed. Polirom, 2020 *

În timpul studenției, îndeosebi în sesiunile de examene, întâlneam câte-un coleg si una din primele întrebări era: ei, cum stai cu parcurgerea materiei (de examen)? In cazul în care nu se putea da un răspuns pozitiv recurgeam la acel „sunt în budă !” și omul se lamurea pe loc – situatia nu era roză, încă era mult de lucru!

Faptul ca autorul își plasează acțiunea primei parti a romanului într-o budă – „buda „PUBLICĂ” – e cu subînteles. Cam totul e în budă în viața publică de azi. Nevoile primare se satisfac – contra cost, bineînteles – dar dincolo de asta omul mai are și alte necesităti – la care doar puțini au acces. Bilete contra cost, locuri limitate – și asta pentru a beneficia de un mic spectacol, precar si el, și organizat într-o… budă – vezi parada de modă. Dar e o portiță de evadare din banalul și cenușiul cotidian, din realitatea care e „altceva, uneori pute” (pag. 44).

Tinerii sunt aventurieri, dornici să experimenteze – supraveghetor într-o budă, sau ospătar, sau… însă ei știu ce vor, dar au conștiința faptului că doar luând-o pe ocolite îsi vor atinge țelul. Iar pe parcurs, la fiecare obstacol, formula de abordare e „..„ să-mi calc umbra” sau, verde spus „băga-mi-aș!” Nu merge? Protestăm! (Credem noi! fiindcă totul e manipulat și nu se va rezolva nimic). „Singura soluție… Mai bine o revoluție!” Tineri, vârstnici, de-a valma, ne strigăm „drepturile.” Cum naiba de nu ne aude nimeni?

Și dincolo de tot și de toate: circul! Parada modei desfășurată în subsol, încheiată cu gestul simbolic al băiețelului – „mă piș pe tot” – ar putea fi concluzia și fiecare-și vede de treburi.

E o răsturnare, un pe dos al realității. Dacă la suprafață diferențele între muritori șochează, măcar acolo, în subsol / sub pamânt / ar trebui sa fim cu toții egali. Fiziologic. Slabă consolare. Noi „prea vestiți circari ai Prostiei” se pare că nu ne vom trezi niciodată…

Considerațiunile de până acum sunt un scurt expozeu al reflecțiilor unui cititor căruia i se pare că a găsit cheia în care s-a scris prima parte a romanului (intitulată Să-mi calc umbra!): suntem „în budă”! Tot ce se face e doar un machiaj al realității. Printre gene, aproape că se ivește o lacrimă a neputinței, a zădărniciei. Dar este lacrima mea, „unică si personalizată”.

Și atunci? Încotro? Eu aleg să mă detașez, să evadez. Haidem cu toții ca în loc să ne lăsăm spălați pe creier, să încercăm să ne tratăm… călătorind. În real sau livresc. Eu, simplu cititor fără „sponsorizări”, abordez a doua parte a romanului, intitulată Călătoria, plimbându-mă pe malurile Vâltavei, ale Rinului sau ale Dunării, timpul și apa le spală pe toate, întâmplările se amestecă – „toată călătoria se petrecuse sub un voal subțire, misterios si magic” (pag. 152), iar pe parcurs înclin să-i dau dreptate Cezarei (personaj secundar, puternic conturat din cîteva trăsături): „pentru mine a trăi inseamnă doar acceptare… uneori mă uit în oglindă și mă intreb cine sunt…” (pag. 150)

Un fuior de ceață învăluie întreaga poveste al cărei fir roșu ramâne Maraia, vitală și misterioasă totodată, ea care reușește să demonstreze ce vrea și merge fără să-i pese de nimeni și nimic spre ținta fixată.

Totul minuțios pregatit și, după un Iisus din ciocolată demitizat și ronțăit, vine rândul fecioarei să fie… dezvirginată. Dar cu tehnică de fină senzualitate, și în numele a ceea ce propovăduise Iisus – dragostea. Lung e drumul, iar cifra magică șapte pune capăt urcușului treaptă cu treaptă, de la senzația brută a perceperii celuilalt la sublimarea în iubire pentru acel succint „noi suntem una”.

De apreciat excursul turistic cu întîlniri fantastice, pline de mister – prinde bine în zilele acestea pandemice, măcar cu ochii minții să evadăm prin Europa și să mai… învățăm!

Dar nici iubitorii de pollars-uri nu sunt uitați – partea a treia, intitulată Crime pe malul Rinului – îi adună pe toți protagoniștii în trama polițistă în care aceștia se valorizeaza reciproc.

Scriitura curge ca o șopârlă, în aparență spaimoasă, însă inofensivă și conferind deliciu și siguranță, ca o veritabilă amuletă pentru cititor. Baziliscul nu face decât să protejeze de facil și să împlinească acel „Avrahkadabra ” – creez din nimic !

O carte cu miros exotic de marțipan și cuceritoare pentru cititor. Se găsește și în librăriile clujene!

Elena Emilian