Careu de aşi, careu de tirani

El Pais

Sînt deja patru tiranii înlăturaţi de Primăvara Arabă în mai puţin de un an. Prin semnarea demisiei la Riad, preşedintele yemenit Saleh se alătură listei care îi include pe tunisianul Ben Ali, egipteanul Mubarak şi libianul Gaddafi.

Ce bilanţ formidabil pentru nişte popoare ale căror priviri au ţintit neputincioase, de multe ori din cauza complicităţii între regimurile lor despotice şi democraţiile occidentale, spre libertăţile şi drepturile omului. Şi cîtă furie pentru cei care, din prima zi, au vrut să înăbuşe o adevărată revoluţie, cel mai important eveniment geopolitic de la căderea Zidului Berlinului.

Universalitatea Primăverii Arabe a atins, în proporţii diferite, ţări situate la extremele lumii arabe: Marocul, în Maghreb, Siria şi Yemen în Mashrek. Suflul ei s-a răspîndit, odată cu trecerea verii, aducînd noutăţi spectaculoase precum moartea lui Gaddafi, primele alegeri democratice tunisiene, primele ciocnirile militare în Siria, decizia Ligii Arabe de a sancţiona Damascul, un reviriment al zilelor de luptă şi sînge în Piaţa Tahrir din Cairo şi, în sfîrşit, semnarea de preşedintele Saleh a retragerii sale de la putere.

Yemenul devine astfel prima ţară din Peninsula Arabică în care protestele populare reuşesc să înlăture un despot de la putere. Nefericitul clan Assad continuă să strîngă cărţile pentru a face o chintă royală. Protestele democratice au început în Yemen, la 27 ianuarie, în urma reverberaţiilor, ca şi în alte locuri, ale revoluţiei iasomiei tunisiene. După ce a suferit un atentat, Saleh s-a refugiat în iunie la Riad, capitala reacţiei arabe, pentru a reveni în ţara sa în septembrie.

Reîntoarcerea sa nu a făcut decît să sporească protestele yemeniţilor. La 11 octombrie, Amnesty International a informat că zeci de femei au fost rănite la Taiz, al doilea oraş al ţării, fiind agresate de gorilele lui Saleh. Ele sărbătoreau paşnic acordarea premiului Nobel pentru Pace compatrioatei lor ziariste şi militante a drepturilor omului, Tawakkol Karman.

Dar nici bîtele şi nici gloanţele nu au reuşit să-i înfrîngă pe yemenţi. Miercuri agenţiile de ştiri informau că zeci de mii de manifestanţi au ieşit pe străzile din Sanaa şi Taiz pentru a cere ca Saleh să fie judecat pentru crimele sale. Nimic nu era scris, nici în stele, nici în vreo carte sfîntă. Nu era scris că arabii sînt condamnaţi să aleagă între autocraţie şi teocraţie.

Nu este scris nici dacă revoluţiile lor vor eşua sau vor izbîndi. Ca din aceste lupte să rezulte democraţii rezonabile, depinde numai de atitudinea democraţilor de pe restul planetei. Decît să ne surprindă dificultăţile lor, ar trebui mai degrabă să ne întrebăm cum putem să-i ajutăm. Pentru că dispreţul şi scepticismul nu este decît continuitatea unei viziuni eurocentrice.