Care ne sunt cu-adevărat eroii?

Întrebarea din titlul editorialului de astăzi este legitimă, în contextul societăţii post-moderne, puternic influenţată de curente şi concepte distructive, ca pluralismul, globalizarea, individualismul, egoismul, autosuficienţa ş.a. După cum subiectul ales nu este întâmplător şi nici nu l-am găsit la tomberon, ci, în mod inspirat aş adăuga, se leagă de Ziua Eroilor, pe care românii de pretutindeni au sărbătorit-o joi, 17 mai, când în Biserica Ortodoxă a fost prăznuită Înălţarea Domnului, eveniment pe care îl actualizăm an de an, de peste 2000 de ani încoace, şi care are loc la 40 de zile de la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, precedând Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt. Dacă aţi fost învăluiţi de ceaţă, vă recomand să aruncaţi o privire peste un calendar creştin ortodox şi cu siguranţă vă veţi „lumina”. Revin cu întrebarea „care ne sunt cu-adevărat eroii?”. Pentru mulţi, sunt cei care au făcut ceva pentru ţara aceasta şi evident ne gândim la ostaşii Armatei Române, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, care au făcut istorie şi au scris-o cu preţul vieţii şi cu vârful baionetei. Să nu fiţi surprinşi dacă la fel de mulţi nu împărtăşesc părerea celorlalţi mulţi. Şi văd eroi, prin cristalinul opacizat, în pseudo-vedetele autohtone, acele vedete de carton, care n-au jertfit în viaţă decât bani, care în cel mai bun caz şi-au fluturat şi îşi flutură, la emisiuni nocturne, moderate de personaje anoste, nu mai puţin „celebre”, busturile siliconate şi buzele planturoase, cu feţe „botoxate” şi…recarosate. Într-un cuvânt naşpete. Da, mă revolt că ţara asta pentru care şi-au vârsat sângele eroi ce mulţi au rămas anonimi, nu-mi oferă motive să mă revolt. Fiindcă este, în continuare, promotoarea unor „putori” despre care eu nu vreau să ştiu pe unde-şi fac veacul. Oricât aş încerca să filtrez informaţia, am impresia că nu suntem foarte departe de lumea distopică şi ipotetică pe care o găsim în „1984” sau în „Fahrenheit 451”. Cunoscătorii ştiu la ce mă refer, în vreme ce ignoranţii n-au decât să le dea add pe facebook lui George Orwell şi Ray Bradbury. Astăzi, cel puţin în România, domneşte Homo Mediocrus, ancorat perfect în „imbecilocraţie”, care consumă sucuri carbogazoase ce nu expiră niciodată, fiindcă ei consideră că la robinet curge apă toxică. Tocmai a plecat peste hotarele acestei vieţi marele Cristian Ţopescu. Omul nici n-a fost încă înmormântat, dar au apărut deja ştiri despre ce pensie dolofană a avut. Halal respect pentru cel mai mare comentator sportiv pe care l-a avut România.
„Imbecilocraţia” a devenit un mod de viaţă, iar la român şi mod de operare. Şi atunci, cum să nu dezvolţi o „idiosincrazie psihică”, or această repulsie nu este nicidecum nemotivată. De vreme ce eroii de altădată au fost înlocuiţi cu „eroi” artificiali şi teatralişti. Închei tot cu o întrebare: Oare ne merităm adevăraţii eroii?

Cristian FOCŞANU