Care este stadiul lucrărilor la „Turnul Pompierilor”

Municipalitatea clujeană urmărește reintroducerea obiectivulului Turnul Pompierilor în circuitul turistic al orașului și valorificarea patrimoniului cultural.

Astfel, Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România Filiala Transilvania, a organizat un concurs internațional de soluții la sfârșitului anului 2016 în vederea reabilitării Turnului Pompierilor. Acesta a fost câștigat de către Vlad Sebastian Rusu – Birou Individual de arhitectură – coautori: Anamaria Cornelia Olănescu, Anda Gheorghe, Octav Silviu Olănescu și colaboratorii: Ing. Ovidiu Rusu, Prof. dr. ing. Ludovic Kopenetz.

Implementarea proiectului câștigător este realizată cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 Axa prioritară 5.

Ridicat în straturi succesive, turnul va fi supraetajat cu 2 nivele și va deservi ca observator urban după finalizarea lucrărilor. Abordarea inovativă a proiectului urmărește activarea turnului ca centru de cultură urbană, deschis organizării de evenimente cultural-artistice (concerte, expoziții, lansări de carte, etc.).

“Lucrările de reabilitare au fost demarate în luna iulie 2018, iar până în acest moment au fost efectuate următoarele tipuri de lucrări: demolarea pereților despărțitori din cărămidă; desfacerea tencuielilor interioare pe toată suprafața; curățirea manuală a zidăriei de piatră; desfacerea pardoselilor; demolarea parapeților din beton existenți la piramida de sticlă; desfacerea planșeului de la ultimul etaj; foraje complet executate în zidăria de piatră și parțial în zidăria de cărămidă; montarea de crampoane în zidăria de piatră finalizată; montarea de construcții metalice de susținere pentru primul nivel între zidăria de piatră și cea de cărămidă”, se arată pe pagina de Facebook a primarului Emil Boc.

În perioada următoare se vor efectua următoarele lucrări: de consolidare la structura de rezistență (fundații și pereți structurali); de extindere pe verticală cu încă 2 nivele pe o structură metalică în cadre; realizarea unei structuri metalice pentru montarea ascensorului de persoane; restaurarea elementelor originale ale turnului medieval; execuția finisajelor interioare și exterioare; branșarea la utilități.

Termenul de finalizare a proiectului este de 24 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a proiectului este de 10.215.537,40 lei cu TVA inclus, din care 9.293.437,76 lei fonduri nerambursabile și 922.099,65 lei contribuția municipalității.

După finalizarea lucrărilor la turn, strada Tipografiei va fi modernizată și transformată în spațiu partajat (shared-space). Acest proiect face parte dintr-un program mai amplu de regândire a spațiului public din zona centrală.

Important monument de patrimoniu al Clujului, construit în secolul al XVI-lea, Turnul Pompierilor impresionează prin statura sa impozantă.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.