Cardurile de sănătate vor fi distribuite de Poşta Română

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au semnat, la sfîrşitul săptămînii trecute, acordul-cadru pentru distribuirea cardurilor de sănătate la nivel naţional, iar valoarea totală a contractului este de 37,5 milioane de lei pe o durată de patru ani. Distribuirea demarează în 18 septembrie, iar volumul total ce urmează a fi livrat, la nivel naţional, pe durata celor patru ani, este estimat la aproximativ 13,6 milioane de carduri. Poşta Română va livra cardul de sănătate destinatarului în maximum 20 de zile calendaristice, începând cu ziua lucrătoare următoare celei în care trimiterile au intrat în reţeaua poştală.
Poşta Română are o cifră de afaceri anuală de peste 1,2 miliarde de lei şi deţine o reţea de peste 5.600 de oficii poştale cu acoperire naţională. Anual, Poşta Română procesează un volum de sute de milioane de trimiteri şi distribuie către 5 milioane de beneficiari drepturile băneşti, aferente sistemului public de pensii, al asigurărilor sociale de stat, IOVR, agricultori şi pensii militare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.