Candidatură surpriză

Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu, a anunţat, joi, într-o dezbatere la Cluj-Napoca organizată de Institutul de de Istorie „George Bariţiu” că va candida din partea Pro România la alegerile europarlamentare. Prezentă joi la Cluj, la o dezbatere pe tema politicii de coeziune în Uniunea Europeană, Corina Creţu a afirmat că această decizie reprezintă o delimitare de actuala conducere a PSD. „Candidez pentru alegerile PE din partea Pro România, care are un proiect ambiţios de dezvoltare a României, cu oameni competenţi şi profesionişti. Am fost şi rămân o social-democrată europeană convinsă şi cred că singura şansă de dezvoltare a României este în interiorul unei UE puternice şi echitabile, unde ne trebuie aliaţi şi prieteni şi cred că această tactică de atac din partea noastră ne va costa pe toţi. Cred că singura şansă de dezvoltare a României este în interiorul Uniunii Europene.

Vreau să spun că eu cred că lumea cunoaşte ce am făcut, (…) tot ce am făcut a fost pentru România şi români şi îmi doresc să fac acest lucru şi în continuare’’, a spus Corina Creţu.

Aceasta a ţinut să le mulţumească membrilor PSD cu care a lucrat în ultimii 29 de ani. ‚’Îi respect pe membrii PSD, dar îi rog să înţeleagă că această decizie a mea este o delimitare clară de actuala conducere a acestui partid, care, ştiţi foarte bine, în ultimii ani a minimizat munca şi eforturile noastre, a celor care am încercat să ajutăm România din afară, culminând cu atacuri şi jigniri personale la adresa mea şi a colegilor din Comisia Europeană”, a precizat Corina Creţu.

Comisarul European pentru Dezvoltare Regională a participat, joi, la Cluj-Napoca, la conferinţa „Politica de coeziune socială în UE – trecut, prezent şi viitor”, un eveniment organizat de Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, filiala Cluj.

Nu putem să stabilim noi la Bruxelles cine este beneficiarul spitalelor regionale

Întrebată despre proiectul privind cele trei spitale regionale de urgenţă, Corina Creţu a spus că, la solicitarea autorităţilor române, Programul Operaţional Regional poate fi modificat astfel încât aceste unităţi medicale să fie construite de autorităţile locale. Oficialul european a precizat că o solicitare în acest sens poate veni numai de la autorităţile române. ‚’În Programul Operaţional Regional este specificat că beneficiarul spitalelor regionale de urgenţă este Ministerul Sănătăţii. Aşa cum am modificat de mai multe ori Programul Operaţional Regional, şi acum acesta poate fi modificat la solicitarea autorităţilor române, nu putem să stabilim noi la Bruxelles cine este beneficiarul acestor spitale regionale. Dacă noi vom primi o solicitare din partea Guvernului României ca beneficiarul spitalelor să nu fie Ministerul Sănătăţii ci Consiliile Judeţene, sigur că vom analiza această solicitare. Aici e vorba de un dialog intern între autorităţile centrale şi cele locale’’, a spus Corina Creţu. Oficialul european a spus că în cadrul exerciţiului financiar european 2021-2028 autorităţile locale trebuie să-şi spună mai mult cuvântul, precizând că Uniunea Europeană va încuraja iniţiativele locale. Comisarul European pentru Dezvoltare Regională a participat, joi, la Cluj-Napoca, la conferinţa „Politica de coeziune socială în UE – trecut, prezent şi viitor”, un eveniment organizat de Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, filiala Cluj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.