Candidaţii PSD – Arieş, prezentaţi electoratului social-democrat din Turda

lansare-candidati-psdPSD a lansat o concepţie nouă, aceea de candidaţi pentru alegerile parlamentare care reprezintă, în lipsa colegiilor uninominale, zone ale judeţelor, în speţă ale judeţului Cluj.

Astfel, în cursul unui eveniment organizat marţi, 8 noiembrie, la restaurantul CSA din cartierul turdean Oprişani, organizaţiile PSD din Turda şi din Câmpia Turzii şi-au prezentat candidaţii pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor. Pe locul al treilea al listei PSD Cluj pentru Camera Inferioară a Parlamentului, la alegerile din 11 decembrie, figurează turdeanca Cristina Burciu. La Senat, pe locul secund, social-democraţii clujeni au plasat-o pe Simina Şipoş, din organizaţia PSD Câmpia Turzii.

Ambele candidate ale PSD din zona Arieş, de profesie economiste, lucrează la Compania de Apă Arieş, unde, din luna iunie a acestui an, Cristina Burciu deţine funcţia de director general, după ce, din 2013 până în 2016 a îndeplinit-o pe cea de director economic. Atât Cristina Burciu cât şi Simina Şipoş, ce fac parte din generaţia tânără de politicieni, au lucart şi în străinătate. Celălalt candidat social-democrat ce reprezintă zona Arieş pe listele PSD Cluj pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, medicul veterinar Călin Fărgaciu, a fost plasat pe locul al treilea al listei pentru Senat.

La prezentarea candidaţilor PSD – Arieş pentru alegerile parlamentare au participat preşedintele interimar al organizaţiei PSD Cluj, Horia Nasra (locul 1 pe lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor) şi deputatul Cornel Itu, plasat pe locul al doilea al aceleiaşi liste. Itu râvneşte la încă un mandat în Camera Inferioară a Parlamentului României, după ce, în urma alegerilor locale din 5 iunie, a ratat postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj în favoarea liberalului Alin Tişe. Nu a lipsit de la ceremonie nici consilierul judeţean Vasile Ilea, candidatul PSD Cluj plasat pe primul loc al listei pentru Senat.

Dintre membrii social-democraţi ai Consiliului Judeţean Cluj, în sală s-au mai aflat Petre Pop şi Alin Popovici.

Preşedintele organizaţiei PSD Turda, Cristian Matei, a informat asistenţa, alcătuită din circa 300 de persoane, că, potrivit unui sondaj dat publicităţii cu o zi înaintea întâlnirii, PSD deţine 43 la sută din opţiunile electoratului în vederea alegerilor parlamentare din 11 decembrie, în vreme ce PNL se află pe locul secund, cu 30 la sută din intenţiile de vot ale alegătorilor. În aceste condiţii, reprezentantele PSD-ului din zona Arieş, atât Cristina Burciu (locul al treilea la Camera Deputaţilor), cât şi Simina Şipoş (locul al doilea la Senat) au şanse de a accede în Parlament după alegerile din 11 decembrie. „De aceea, turdenii nu trebuie să risipească voturile (n.r.: pentru alţi candidaţi, fără şansă). Zona Arieşului are nevoie de reprezentanţi în Parlament, atât în Camera Deputaţilor cât şi la Senat” a declarat Cristian Matei.

Miercuri, 9 noiembrie, candidaţii PSD Cluj pentru alegerile parlamentare au fost prezentaţi la Dej, iar joi, 10 noiembrie, la Cluj-Napoca.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.