Campanie de donare de sînge: „Donăm împreună, UBB dă startul”

Universitatea Babeş-Bolyai în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj organizează, în perioada 17 – 20 noiembrie, sesiuni de donare de sînge adresate studenţilor şi nu numai.

,,«Donăm împreună, UBB dă startul» reprezintă un program coerent de informare şi educare a Donare-de-singestudenţilor pe tema donării de sînge. Dorim ca, alături de organizaţiile studenţeşti şi alţi parteneri, să creăm un comportament în favoarea donării de sînge, ca un act de responsabilitate şi un gest de implicare în comunitate”, precizează Paul Fărcaş, purtător de cuvînt al UBB, într-un comunicat remis, marţi, presei.

Campania se va derula pe durata a patru zile, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr.19). Donatorii se pot prezenta la Centru între orele 07:30-13:00.

Persoanele care doresc să doneze sînge se pot înscrie completînd formularul:

https://docs.google.com/forms/d/1AsQLwHj-KvQvYKymj58dzwmcDgblJmodhgCXy-pEAnM/viewform?c=0&w=1, fixarea unei zile şi a unui interval orar ajutînd la o bună organizare şi desfăşurare a sesiunilor de donare.

„În cadrul primei ediţii a campaniei «Donăm împreună, UBB dă startul», desfăşurată în perioada 31 martie – 2 aprilie a.c., au donat 81 de persoane, în cadrul unităţii mobile de donare de sînge. Avînd în vedere că sîngele unui donator poate salva 3 vieţi, în urma acestei campanii, iniţiate de Universitatea Babeş-Bolyai, 243 de persoane au putut beneficia de sîngele donat” – se precizează în comunicat.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.