Cameră: Moţiunea simplă pe agricultură a fost respinsă

Moţiunea simplă privind agricultura iniţiată de liberali a fost respinsă miercuri în plenul Camerei Deputaţilor. S-au înregistrat 150 de voturi „împotrivă”, 93 de voturi „pentru” şi 20 de abţineri.

Moţiunea intitulată „După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea” a fost dezbătută în şedinţa de marţi, în prezenţa ministrului Agriculturii, Petre Daea.

Semnatarii moţiunii l-au acuzat pe ministru că este „incapabil” să se ridice la înălţimea funcţiei sale, gestionând dezastruos prevenţia, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane în România. Liberalii au afirmat că lipsa de acţiune şi viziune a ministrului Agriculturii a contribuit semnificativ la răspândirea fulgerătoare a epidemiei, fiind afectate la acest moment, la nivel naţional, 13 judeţe, iar numărul localităţilor depăşind 200.

Potrivit iniţiatorilor, nici până acum nu se cunoaşte cuantumul exact al despăgubirilor pentru pagubele cauzate de pesta porcină africană.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.