Call-center pentru clienții City Insurance

Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR) a lansat un call-center şi o platformă online pentru sprijinirea clienţilor cu poliţe încheiate la City Insurance, informează UNSICAR.

Call-centerul este disponibil la numărul 0733.660.055 (număr cu tarif normal) iar platforma online este https://ghidcityinsurance.ro.
Cele două canale de comunicare furnizează 24 de ore din 24 răspunsuri documentate privind diferitele situaţii în care clienţii se pot afla. Call-center-ul poate fi accesat de orice client asigurat la City Insurance sau păgubit care ar urma să îşi recupereze prejudiciile în baza unei poliţe de asigurare emise de această companie de asigurări, indiferent dacă persoana respectivă este client al unui broker membru UNSICAR sau nu.
Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (ASF) a decis, recent, retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance şi solicită deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii pe fondul nerespectării de către asigurător a indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate.
City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut