California reglementează chatboţii AI, după o serie de sinucideri printre adolescenţi

Statul California a adoptat luni o lege care reglementează chatboţii de inteligenţă artificială (AI) pentru prima dată în Statele Unite, în urma unei serii de sinucideri în rândul adolescenţilor care formaseră relaţii intime fictive cu aceste programe, a anunţat guvernatorul Gavin Newsom, relatează AFP.


Sfidând presiunile Casei Albe, care se opune reglementării AI, guvernatorul democrat a semnat luni o serie de legi care impun, printre altele, verificarea vârstei, mesaje de avertizare regulate şi protocoale de prevenire a sinuciderilor.


Unul dintre textele de lege cheie, SB243, se referă la reglementarea chatboţilor care pot acţiona ca însoţitori sau confidenţi, cum ar fi cei dezvoltaţi de platforme precum Replika sau Character.AI.
Aceasta din urmă a fost una dintre primele date în judecată de părinţii unui băiat american de 14 ani, Sewell, care s-a sinucis în 2024 după ce a format o relaţie romantică cu un chatbot inspirat din seria „Game of Thrones”, suspectat că i-ar fi întărit gândurile suicidare.


Pe lângă verificarea vârstei, această lege impune trimiterea regulată de mesaje pentru a le reaminti utilizatorilor că interacţionează cu o maşină (la fiecare trei ore pentru minori). Aceasta impune companiilor să prevadă detectarea gândurilor suicidare, să furnizeze acces la programe de prevenire şi să raporteze statistici autorităţilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.