Cãlãtorie prin labirintul morții

În urmã cu 15 ani, reporterul cotidianului Făclia, pe atunci “Adevãrul de Cluj” a ajuns, alãturi de alți colegi din presa localã și centralã, în fostele lagãre de concentrare de la “Auschwitz-Birkenau”, locul care reprezintã un adevãrat simbol al barbariei umane. Acțiunea, inițiatã de Institutul de Iudaisticã și Istoria Holocaustului “Dr. Moshe Carmilly” și de Universitatea Babeș Bolyai, a avut ca scop cunoaștera cît mai aprofundatã de cãtre ziariști a “Holocaustului”, fenomen care a marcat istoria secolului XX. În contextul Zilei Comemorării Holocaustului, Făclia vă prezintă reportajul realizat de  jurnalistul de la Făclia după cutremurătoarea vizită în labirintul morții.

Garduri de sîrmã ghimpatã. Bariere, grupuri de turiști. șine de tren, plãci comemorative. Cuptoare de ardere, arhive. Camere de gazare. Grãmezi de valize. Barãci din scîndurã. Gramezi de pãr. Sute de picioare de lemn. Zid de execuție. Celule de torturã. Ochi lãcrimînd. Acesta este complexul muzeal Auschwitz, locul care amintește de una dintre cele mai mari orori ale omenirii: Holocaustul.

Situat pe locul unde au funcționat, în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, douã dintre cele mai mari lagãre de exterminare nazistã – Auschwitz I în localitatea Oswiecim și Auschwitz II la Birkenau – compexul muzeal Auschwitz-Birkenau este asaltat anual de peste un milion de turiști din întreaga lume. Vizitarea muzeului este gratuitã, însã este interzis filmatul, fotografiatul și folosirea telefoanelor mobile.

O cãlãtorie prin muzeul morții începe prin poarta de metal desupra cãreia stã scris “Arbeit Macht Frei” (Munca te elibereazã). Acesta era mesajul de încurajare a celor aduși sã moarã în lagãr. Prizonierii erau întîmpinați de o fanfarã, reprezentatã acum de o imagine postatã pe peretele unei barãci de tablã.

“Dupã ce intrau pe poartã, prizonierii erau întîmpinați de sunetele unei orchestre care avea rolul de a-i destinde, pînã cînd ofițerii naziști îi numãrau. Dar putea dura și o zi întreagã, indiferent de vreme, pînã cînd ajungeau sã intre în barãci”, explicã ghidul grupului.

Mergînd pe aleile din lagãr, peisajul devine lugubru. La fiecare pas calci pe urmele a zeci de mii de oameni care și-au trãit aici ultimele zile. Pe ici-colo se mai vede cîte o placã care descrie scene de groazã, petrecute în lagãr în intervalul de timp 1941-1945. Drumul ne conduce cãtre Pavilionul 4, unde sînt explicate cele douã funcții de bazã ale lagãrului de la Auschwitz: o tabãrã de concentrare pentru prizonierii de toate națiile și cel mai mare centru de ucidere în masã a evreilor europeni. Cea mai mare parte a expozițiilor organizate aici ilustreazã pas cu pas procesul de exterminare, începînd cu sosirea evreilor în așa-numitul Judenrampe, pînã la selectarea lor de cãtre doctorii SS și trimiterea la camerele de gazare. Aici este expusã și o machetã a unui crematoriu și a unei camere de gazare, alãturi de dovada activitãții criminale: douã tone de pãr tãiat de la victimele nazismului. De asemenea, în blocul 5 pot fi vãzute mii de proteze pentru picior, valize pe care scrie numele și adresa celor care le-au aparținut, zeci de mii de perechi de pantofi, dintre care o mare parte sînt de copii, și un morman întreg de tacîmuri, perii de dinți, pãmãtufuri. Toate acestea au fost recuperate dupã eliberarea celor din lagãr și expuse o datã cu fondarea muzeului, în 1947.

“Victimele de la Auschwitz pot fi împãrțite în douã categorii. Din prima fac parte cel puțin 900.000 de evrei care nu au fost înregistrați și care au fost, în marea lor majoritate, gazați imediat dupã ce au sosit în lagãr. În mod oficial, ei nici nu apar ca prizonieri. Din cel de-al doilea grup fac parte prizonierii înregistrați, aproape 400.000, care erau marcați cu numere sau stele, sau alte semne care sã arate cã sînt întemnițați pentru cã sunt evrei”, a mai explicat ghidul.

Blocul morții

Istoricii estimeazã cã peste un milion de evrei au fost trimiși la Auschwitz în timpul rãzboiului, alãturi de alte cîteva sute de mii de polonezi, rromi, prizonieri sovietici, adepți ai cultului Martorii lui Iehova și alte categorii de oameni.

În pavilioanele 6 și 7 se pot vedea condițiile pe care erau obligați sã le suporte prizonierii, dintre care unii au murit din cauza muncii silnice, a înfometãrii, a bolilor, din cauzã cã erau supuși unor oribile experimente sau pentru cã erau torturați. “Munca era o metodã foarte eficientã de a slãbi forța de rezistențã a prizonierilor, alãturi de subnutrire, torturã și alte pedepse. Mulți dintre ei au fost duși sã lucreze în mine de cãrbune și fabrici care furnizau echipamente pentru armata celui de-al III-lea Reich”, precizeazã ghidul.

Blocul 11 este cunoscut și astãzi sub denumirea de Blocul Morții, iar aici au fost pãstrate camerele și celulele originale, neschimbate. Acestea sînt de trei tipuri: celule ale înfometãrii, celule ale beznei și celule în care deținuții erau forțați sã stea numai în picioare, întrucît încãperea nu era mai mare decît volumul corpului. Într-una din aceste celule a murit cãlugãrul polonez Maximilian Kolbe, care s-a oferit pe sine în locul unui alt prizonier condamnat la înfometare. În stînga acestui bloc al Morții se pãstreazã integral Zidul Morții, la care erau executați mii de oameni.

130 000 de evrei din Transilvania de Nord au murit la Auschwitz

Imagini cutremurãtoare te întîmpinã în Blocul 18, în care este amenajatã o expoziție cu chipurile victimelor Holocaustului din Ungaria. Muzeografii au încercat sã refacã fiecare etapã a exterminãrii celor peste 450.000 de evrei provenind din aceastã țarã, dintre care 130.000 din Transilvania de Nord. Într-una din pãrțile sãlii sînt expuse imagini despre viața de zi cu zi a acestora, așa cum trãiau înainte de începerea rãzboiului. La mijlocul sãlii, pe podea, este montatã o cale feratã, care are rolul de a simboliza drumul spre lagãr, iar în cealaltã parte a sãlii ne întîmpinã imagini desprinse din viața de coșmar pe care au dus-o la Auschwitz.

Cuptoarele morții, acoperite încã cu un strat gros de fum

Dar nimic nu poate fi mai cutremurãtor decît vizitarea crematoriului în care au fost transformate în scrum atîtea mii de cadavre. La intrare te întîmpinã o pancartã prin care ești rugat ca pe timpul vizitãrii acestei pãrți a lagãrului sã pãstrezi liniștea, în semn de respect pentru victime. “Deținuții erau aduși mai întîi în camera de gazare, unde puteau intra și douã mii de oameni deodatã. Aici li se spunea cã sînt aduși la duș, însã ofițerii SS închideau ușile, nu înainte de a arunca pe jos pastile de Cyclon B, care în contact cu cãldura degajã un gaz toxic care consuma tot oxigenul. În cinci minute toți prizonierii din încãpere erau morți”, povestește ghidul.

Cadavrele erau apoi luate de acei deținuți care fãceau parte din echipele Sonder komando (comandoul special) și bãgate în cuptoare cu ajutorul unor vagoneți.

Conform documentelor din arhiva muzeului, pe parcursul unui singur an au fost folosite 20 de mii de kilograme de Cyclon B, iar pentru a ucide 1500 de oameni erau suficiente cinci kilograme de astfel de substanțã. Cuptoarele, de asemenea, aveau o capacitate de ardere 350 de corpuri pe zi, cele de la Auschwitz, și de 1400 cele de la Birkenau. Chiar și astãzi, cei care se încumetã sã se apropie de cuptoare pot vedea stratul gros de fum care le acoperã, fum rezultat din arderea a mii de oameni.

Lãsãm în urmã complexul Auschwitz I și ne îndreptãm spre cea mai puternicã mașinãrie a morții din timpul celui de-al doilea rãzboi mondial: Auschwitz II – Birkenau. Intrarea în lagar se fãce printr-un punct de control amplasat chiar peste calea feratã pe care au fost aduși sute de mii de oameni. Locația aratã ca o fantomã, iar respirația pur și simplu ți se taie la vederea a sute de coșuri de fum, barãci bombardate, crematorii aruncate în aer, camere de gazare. Mergînd cu geutate pe pietrișul de pe platoul unde sosea trenul cu deținuți te întrebi: Cum a fost posibil și cum a funcționat atît de bine aceastã mașinãrie a morții?

300 de barãci din lemn și patru crematorii

Sistemul de exterminare Birkenau cuprindea 300 de barãci din lemn și patru crematorii, fiecare avînd o capacitate de ardere cu mult mai mare decît cel de la Auschwitz. „Deținuții trebuiau sã doarmã îngrãmãdiți în paturi de lemn supraetajate, pe care, în loc de saltele, erau așternute paie. Într-o baracã erau cazate peste 400 de persoane, în condițiile în care acestea erau fãcute pentru a adãposti 50 de cai. Cei care nu încãpeau în paturi trebuiau sã doarmã pe jos, în bãlțile care apãreau dupã fiecare ploaie, printre șobolani. Primele douã barãci erau dotate cu latrine care deserveau toatã tabãra. Se ajungea foarte greu la aceste latrine pentru cã deținuții nu se puteau deplasa prin lagãr decît însoțiți de un ofițer SS, iar fiecare detașament avea acces la ele doar o datã pe zi. De cele mai multe ori, victimele își fãceau nevoile pe ei”, explicã ghidul. În partea de nord-vest a lagãrul este dispus puncul de triere a deținuților. Mai întîi li se luau bunurile, dupã care erau înregistrați. Urma un duș, apoi examenul medical ad-hoc, care le hotãra în continuare soarta. Cei care pãreau mai rezistenți erau pãstrați pentru muncã, iar restul, mai bine de douã treimi, erau conduși spre camerele de gazare. Copiii aveau parte de același tratament. Cei mai firavi erau puși la muncã, gemenii ajungeau în laboratorul lui Mengele, iar restul erau scoși din lagãr prin coșul crematoriului.

O galerie cu mii de portrete ale celor care și-au gãsit sfîrșitul în mașinãria morții de la Birkenau te întîmpina într-una din încãperile punctului de triere. Bãrbații, femei și copii au înscrise sub fotografie data sosirii în lagãr și pe cea a morții. Motivul pentru care au ajuns aici a fost acela cã erau rromi, polonezi, evrei, homosexuali sau martori ai lui Jehova.

Pãrãsim zona lagãrului de-a dreptul traumatizați, sperînd totodatã cã omenirea nu va mai avea parte de un asemenea coșmar NICIODATÃ.

Cosmin PURIȘ