Cadrele medicale ar putea fi învățate cum să comunice și să empatizeze cu bolnavii

Îngrijirea și vindecarea pacientului sunt influențate într-o mare măsură de comunicarea pe care cadrele medicale o au cu pacientul și de legătura pe care o întrețin cu familia acestuia. Viitoarele asistentele și chiar medicii ar putea să urmeze cursuri de comunicare necesare în interacţiunea cu pacienţii şi aparţinătorii. Ideea a fost lansată de ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, cu prilejul conferinței „Rolul familiei în îngrijirea pacientului pediatric”, desfășurată în cursul acestei săptămâni la București. Introducerea acestor cursuri este salutată de la Cluj de profesioniști din sistemul medical, precum psihooncologul Florina Pașca Pop din cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca (IOCN), aici insistându-se de mai bine de zece ani pentru aceste cursuri.

Recent ministru Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că îngrijirea pacienților trebuie privită într-un context mai larg la care își aduc contribuția atât aparținătorii, cât și cadrele sanitare. „Cred că această temă a îngrijirii copiilor, în care familia participă la acest proces de îngrijire şi de vindecare a copilului, dar lucrul acesta este valabil de foarte multe ori şi pentru adulţi, chiar dacă familia nu este la fel de prezentă, (…) cred că este un concept pe care trebuie să îl dezvoltăm, iar cursurile de comunicare care ar trebui să facă parte din curricula de pregătire pentru asistenți medicali și pentru medic.”, a precizat ministru Alexandru Rafila.
În opinia ministrului Sănătății, cadrele medicale în formare trebuie să urmeze cursuri de comunicare însă nu doar facultativ, ci ca disciplină de sine stătătoare: „Aceste cursuri de comunicare (…) ar trebui să facă parte din curricula de pregătire pentru asistenţi medicali şi pentru medici. Eu cred că partea cu facultativul nu este foarte tentantă pentru că avem şi această problemă, orice e provizoriu tinde să devină definitiv şi provizoratul nu cred că este un lucrul bun. De 22 de ani ne chinuim cu Educaţia pentru sănătate în şcoli, nu cred că mai trebuie să aşteptăm vreo 22 de ani să introducem ca disciplină comunicarea”.

La Cluj, se insistă pe comunicare mai bine de zece ani

La Cluj, se insistă încă mai bine de zece ani pe cursurile de comunicare, a afirmat Florina Pașca Pop, psiholog clinician principal în cadrul IOCN Cluj-Napoca pentru Ziarul „Faclia” care a apreciat intenția ministrului. Psihooncologul clujean a precizat că abilitățile de comunicare sunt esențiale pentru o îngrijire completă a bolnavului. „Abilitățile de comunicare sunt esențiale dacă ne dorim să oferim o îngrijire de calitate, completă , unde confortul psihic al pacientului este esențial. Cuvintele pot de foarte multe ori avea rol de bisturiu s-au dimpotrivă să reducă distresul și suferința. Dacă ne gândim fiecare dintre noi cât de mult a contat modul în care a comunicat personalul medical cu noi atunci când ne-am confruntat cu probleme de sănătate, atunci declarația domnului ministru are și mai mult sens. Din acest motiv, la Cluj se insistă de mai bine de zece ani pentru aceste cursuri. Domnul profesor Achimaș-Cadariu a susținut și inițiat în 2012 în cadrul UMF un curs care  a avut ca scopul sensibilizarea, formarea abilităților de comunicare în context oncologic și susținerea suportului psihosocial pentru pacienții oncologici. De asemenea, pe proiectele noastre de screening pentru cancerul mamar și de col uterin am susținut alături de domnul dr. Nicolae Tarba cursuri de comunicare cu persoanele aflate în distres dedicate personalului medical. Ne-am bucurat de un feedback pozitiv din partea participanților care au arătat un interes neașteptat. Personal, m-am bucurat să lucrez în Institutul Oncologic Prof. Dr. I Chiricuța cu personal medical atent și bine format în ceea ce privește comunicarea medic-pacient.”

De asemenea, în aceeași conferință de zilele trecute, ministru Rafila a spus că pe lângă comunicare pacienții și aparținătorii au nevoie de încurajare și empatie: „Oamenii, când sunt bolnavi, sau familiile copiilor când aceştia sunt bolnavi, au nevoie nu numai de încurajare, au nevoie de o explicaţie, au nevoie de o persoană cu care să comunice şi care să le înţeleagă neliniştile şi au nevoie de încurajare şi empatie. Lucrurile acestea poţi să le ai nativ, dar ele trebuie dobândite într-un cadru instituţional pe care îl oferă şcoală, fie că discutăm despre facultăţile pentru asistenţi medicali şi moaşe, fie că discutăm despre facultăţile de medicină.”

Comunicarea vindecă pacientul și mulțumește medicul

La rândul său, psihooncologul Florina Pașca Pop a explicat de ce merită să se insiste pe formarea abilităților de comunicare. „În context medical o bună comunicare reduce izolarea, reduce incertitudinea, reduce distresul, favorizează confortul psihic al pacientului sau al aparținatorului, favorizează astfel adaptarea psihologică. Poate la ceea ce nu v-ati așteptat este faptul că, o comunicare eficientă a profesionistului în sănătate nu ajută doar pacientul, ci există studii care arată că acei specialiști în sănătate care au abilități de comunicare bine dezvoltate au un nivel mai redus al burnoutului/epuizării fizice și emotionale și sunt mai mulțumiți de activitatea medicală”.

Psihooncologul Florina Pașca Pop a spus că, dacă declarația ministrului se va transpune în fapte, „în cursuri care să fie bine gândite, structurate de către specialiști cu experiență și cu background teoretic și practic în comunicarea medicală ne putem aștepta la un grad al satisfacției în ceea ce privește comunicarea și relația terapeutică atât la pacienți cât și la medici și asistente”. Florina Pașca Pop a apreciat faptul că se ia în calcul confortul și adaptarea psihologică a pacientului și a aparținătorului. „Una dintre cele mai bune căi este tocmai aceasta a unei comunicări eficiente, a unei comunicări sănătoase”, a spus aceasta.

În conferința amintită, ministrul Sănătății a mai adus în discuție comunicarea care reflectă nevoile comunității. „Poate reușim să ne gândim și la o comunicare mai extinsă care să se refere la nevoile comunității în care trăim și a modului în care participăm (suntem responsabili) de sănătatea comunității. Pentru că sănătatea indivizilor duce la sănătatea comunității din foarte multe puncte de vedere, din punct de vedere fizic, psihic, comportamental și al respectului față de ceilalți membri ai comunității în care trăim, față de mediu”, a afirmat ministru Rafila.

T.S.

Tia SÎRCA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.